MENIU

Filmul Călătoria lui Gruber, în regia lui Radu Gabrea, a fost prezentat în avanpremieră la Cinema Studio

Foto: cinemagia.ro

În cadrul Festivalului Filmului European a avut loc avanpremiera filmului lui Radu Gabrea, \"Călătoria lui Gruber\", la Cinema Studio, în prezența regizorului și a echipei sale.

"Călătoria lui Gruber" porneşte de la aventurile lui Curzio Malaparte, corespondent de război pe lânga trupele Wehrmachtului, prieten cu Mussollini, care, ajuns la Iaşi, cât mai aproape de linia frontului şi suferind din cauza unei alergii, este în căutarea unui medic evreu, Gruber, ce pare să fi disparut din oraş. Chiar când este pe punctul de a renunţa la căutari şi de a se împăca cu ideea ca Josef Gruber este mort, Malaparte primeşte la hotel vizita colonelului Niculescu-Coca, care îi aduce o veste neaşteptată.

Filmul a rulat joi seară, de la ora 20.00, la Cinema Studio. 

Comedia "Alarmă falsă" programată să înceapă la ora 18.00 la Cinema Studio, a prezentat Grecia reală, nu ceea ce apare în mesajele publicitare și prin reviste. Katerina Evangelakou, regizoarea filmului, spune că "fiecare personaj a comis un păcat, dar nu din categoria celor pedepsite de lege. De aceea, păcatul se permanentizează. Alarma de mașină care răsună în film este o alegorie pentru încercarea de a-i trezi, dar ei o ignoră cu toții."

În cadrul Festivalului, cinefilii au fost invitați să urmărească de la ora 18.30, la MȚR, comedia dramatică "Elevator", în regia lui George Dorobanțu.

Un băiat şi o fată vor să se izoleze de restul lumii pentru un timp, şi ajung într-o fabrică dezafectată de la periferia oraşului. Dar aici cad în capcana propriei intenţii de a se rupe de oameni, şi rămân blocaţi în liftul de marfă, care iniţial le păruse foarte potrivit pentru aventura lor. Acum nu e nimeni în jur să-i audă, şi nimeni nu ştie că sunt aici. Printre tentativele numeroase de a scăpa şi momentele tensionante care le marcheaza fiecare eşec, ei au de înfruntat şi ideea terifiantă că întregul univers e acum redus pentru ei la o cutie mai mică decât o încăpere. VEZI TRAILER

La MȚR, seria filmelor de tot felul a continuat la ora 21.00, cu pelicula "Rezervația", o comedie dulce amară care le permite spectatorilor să arunce o privire asupra unei zone fascinante din Varşovia, altfel inaccesibilă. Este o poveste despre prietenie, despre oameni obişnuiţi, autentici, cu un simţ al moralităţii foarte dezvoltat, cu principii, care devin exotici de îndată ce sunt scoşi din propria comunitate.

După ce iubita sa îl alungă din casă, fotograful Marcin Wilczyński se mută în cartierul Praga din Varşovia, locuit mai ales de beţivi şi delincvenţi. La solicitarea proprietarului, care vroia să demonstreze consiliului local că imobilele se află într-o stare deplorabilă şi că ar trebui dărâmate, Marcin începe să-şi fotografieze vecinii şi locuinţele insalubre ale acestora. Pe măsură ce se implică, devine atras în mod irevocabil de acea lume ermetică şi fascinantă.