MENIU

Două case dintr-un sat bistriţean au ars într-un incediu

Foto: agenda.ro

Două case din satul bistriţean Budacu de Sus au fost distruse de un incendiu, iar unul dintre proprietari a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului atunci când a încercat să-şi salveze autoturismul din garajul cuprins de flăcări.

Primarul comunei Dumitriţa, Vasile Moga, comună din care face parte satul Budacu de Sus, a declarat că incediul a izbucnit la o anexă, în jurul orei 3.00, cel mai probabil de la un scurtcircuit electric.

"În mai puţin de o jumătate de oră, focul s-a extins la încă o anexă şi la două case, familiile Ioan Suciu şi Ioan Bulea rămânând fără locuinţă. Pompierii au venit cu patru echipaje, dar nu au mai avut ce să facă. Doar au ajutat la limitarea focarului, să nu se extindă şi la celelalte case", a declarat Moga.

Potrivit sursei citate, unul dintre proprietarii caselor cuprinse de foc, Ioan Bulea (50 de ani), a încercat să scoată maşina din garajul cuprins de foc, dar i s-au aprins hainele şi are arsuri pe 30% din corp.

"A fost dus, de urgenţă, la spital. Se va vindeca, dar e foarte afectat psihic fiindcă avea o gospodărie frumoasă", a mai spus primarul.
Pagube produse de incediu la cele două gospodării au fost estimate la 1,2 milioane de lei. Primarul a declarat că va propune Consiliului Local Dumitriţa acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru cele două familii care au rămas fără case.

Mai multe articole despre:
incendiu casă sat