Concurs REALITATEA.NET: Călătorie în India

Srisailam si Pondicherry, India Aeroportul din Hyderabad, locul din care am plecat spre Srisailam, mirosea a haine umede şi putrezite, (era septembrie, sfârşitul sezonului ploios), iar cerşetorii indieni năvăleau peste tine, imediat la ieşirea din aeroport, cerându-ţi în cine ştie ce dialect funny câteva rupii. Din Hyderabad, pentru a ajunge în Srisailam nu e chiar floare la ureche, trebuie să iei ori un taxi, ori autobuzul, însă este indicat să iei un taxi, drumul e prost şi e posibil să te trezeşti răsturnat cu tot cu autobuz, bagaje şi indieni în cine ştie ce shantz sau râpa.

Aşadar, la vreo două ore de Hyderabad, după drumuri întortocheate, foarte proaste, cu gropi şi haite de maimuţe care-ţi tăiau calea la derută, trecând de rezervaţii de tigri şi afundându-te în junglă, ajungi în acest loc de pelerinaj, Srisailam, în care toate obişnuinţele tale de european burghez se cam duc de râpă. De la intrarea în localitate ţi se confiscă băuturile alcoolice şi, eventual, ţigările. În Srisailam nu te îmbeţi, nu fumezi şi nici nu mananci carne, doar vizitezi temple zi şi noapte sau o arzi prin junglă în căutare de tigri, pe care te bucuri că nu-i găsesti.

Trebuie să menţionez că preţurile la mâncare sunt infime, o masă 20 de rupii câteva feluri, ceea ce înseamnă 1 leu :). Muzica nu auzi decât în temple, cântecele preoţilor, care răsună noaptea, printre dealuri, şi ropotele râului Krishna, ca o rugăciune, dându-ţi sentimentul că eşti în alt film, în nici un caz al tău. Cazarea a fost problematică, luxul fiind şi el scos din ecuaţie, aşadar soluţia a fost un fel de guest house cu paturi din lemn fără saltele, cu pereţii din afară tapetaţi cu poze ale indienilor care s-au perindat pe acolo, cu toaleta în stil turcesc şi o chiuvetă dărăpănată, stând să se dărâme, evident, fără apă caldă.

Însă atmosfera din Srisailam, atât de bizară, te face să treci cu vederea că nu ai cine ştie ce facilităţi. După 3-4 zile de colindat, lăsându-mi sandalele printre sute de alte încălţări, la intrarea în temple, plimbări la cascadele din junglă, intrat în rezervaţia de tigri şi holbat la tarabele cu bijuterii care de care mai kitschoase, m-am întors în acelaşi aeroport jalnic din Hyderabad, continuându-mi vacanţa în Pondycherry, un fel de staţiune la Golful Bengal, în sudul Indiei, unde speram să se poată face plajă, dar nu a fost cazul, în India se face plajă doar în Goa, asta pentru că indienii sunt cam pudici, iar cultura lor e destul de restrictivă.

Căldura sufocantă, harmalaie pe stradă, orez mâncat cu mana în stil indian, sosuri cu nucă de cocos, o plajă pustie care îţi ardea tălpile, centrul de meditaţie şi yoga din Auroville, un fel de grădină edenică pe plajă, elefanţi şi maimuţe, motociclete (5 lei pe zi de inchiriat), autoricse cu claxoane făcute din sticle de şampon care făceau o harmalaie pe stradă greu de descris, străzi cu nume frantuzeşti, Pondycherry fiind locuită de francezi în trecut, hoteluri cu 10 euro camera, palmieri, culori stridente, sariuri, siraguri de flori albe, cărucioare cu fructe cărora nu le ştiai numele, mâncare bună de tot şi mult ceai masala. M-aş întoarce acolo, e foarte ieftin totul, însă, din păcate, avionul te rupe la buzunare, e cel putin 1000 de euro biletul.