MENIU

O sondă spațială se apropie de planeta Marte - Ce misiune specială are și peste cât timp va furniza date importante de pe Planeta Roșie

Planeta Marte

Sonda Hope, lansată în cadrul primei misiuni arabe interplanetare, urmează să se plaseze marţi pe o orbită a planetei Marte, o etapă critică a călătoriei sale, ce are obiectivul de a descifra secretele timpului şi ale "Planetei Roşii", informează AFP.

Sonda "Al-Amal" (denumită "Espoir" în franceză şi "Hope" în engleză) a fost lansată de Emiratele Arabe Unite şi ar trebui să furnizeze o imagine completă asupra dinamicii temperaturilor din atmosfera marţiană.

Lansarea acestui vehicul spaţial fără echipaj uman a avut loc în iulie 2020 de la centrul spaţial Tanegashima din sud-vestul Japoniei, după două amânări provocate de vremea nefavorabilă.

Ambiţiile spaţiale ale Emiratelor Arabe Unite, o ţară din Golful Persic bogată în petrol, sunt percepute ca o reminiscenţă a "Epocii de Aur" ce a marcat marile realizări culturale şi ştiinţifice din Orientul Mijlociu.

O multitudine de proiecte

Emiratele Arabe Unite, un stat federal compus din şapte emirate, printre care se află capitala Abu Dhabi şi metropola Dubai, dispune deja de nouă sateliţi în stare de funcţionare pe orbita terestră şi doreşte să lanseze alţi opt sateliţi în anii care vor urma.

În septembrie 2019, Hazza al-Mansouri a devenit primul astronaut din Emiratele Arabe Unite care a ajuns în spaţiu, la bordul unei rachete Soyuz, şi, totodată, primul cetăţean arab care a participat la o misiune pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Ambiţiile acestei ţări merg chiar şi mai departe, întrucât ea doreşte să construiască o colonie umană pe Marte până în anul 2117.

Până atunci, oficialii din Emiratele Arabe Unite intenţionează să creeze "un oraş ştiinţific" în deşertul aflat la periferia oraşului Dubai, pentru a simula condiţiile de pe Marte şi pentru a dezvolta tehnologia necesară colonizării acestei planete.

De asemenea, Emiratele Arabe Unite au în vedere mai multe proiecte ce vizează mineritul şi turismul spaţial. Reprezentanţii săi au semnat un protocol cu Virgin Galactic, o companie a miliardarului britanic Richard Branson specializată în turism spaţial.

"Călătoria speranţei"

Sonda Al-Amal, cu greutatea de 1.350 de kilograme şi dimensiunile unui vehicul 4x4, are nevoie de şapte luni pentru a parcurge cei 493 de milioane de kilometri până la planeta Marte, în proximitatea căreia va ajunge la momentul potrivit pentru a sărbători împlinirea a 50 de ani de la unificarea emiratelor arabe.

Sonda va rămâne pe orbita planetei Marte pe durata unui an marţian - 687 de zile terestre.

Această misiune va studia atmosfera lui Marte pentru "a furniza o primă înţelegere completă" asupra variaţiilor sale climatice pe durata unui an întreg, a declarat directorul adjunct al proiectului, Sarah al-Amiri, în momentul lansării sondei. Sarah al-Amiri este în prezent ministru pentru Tehnologii avansate şi preşedintă a Agenţiei spaţiale saudite.

Inspiraţie pentru tineri

Trei instrumente fixate pe sonda Hope vor furniza oamenilor de ştiinţă o imagine completă despre atmosfera lui Marte pe durata unui întreg an marţian.

Un spectrometru în infraroşu va măsura atmosfera joasă şi va analiza structura temperaturilor, un senzor de înaltă rezoluţie va furniza informaţii despre concentraţiile de ozon, iar un spectrometru în ultraviolet va măsura concentraţiile de oxigen şi de hidrogen pe o distanţă care poate să ajungă până la 43.000 de kilometri în raport cu scoarţa marţiană.

Structura atmosferei de pe alte planete va permite cercetătorilor să înţeleagă mai bine şi clima de pe Terra, afirmă coordonatorii acestei misiuni spaţiale.

Într-o regiune zguduită de conflicte armate şi marcată de dificultăţi economice, proiectul sondei Hope este considerat şi o bună modalitate pentru a inspira tinerele generaţii şi pentru a le reaminti apogeul descoperirilor ştiinţifice arabe din Evul Mediu.

Mai multe articole despre:
sonda spatiala marte