MENIU

OFICIAL. Gigi Becali IESE din ÎNCHISOARE

Gigi Becali

Gigi Becali va ieşi din închisoare în câteva zile şi va lucra, pe perioada zilei, la Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi", după ce Penitenciarul Poarta Albă a aprobat cererea clubului din Constanţa.

Academia lui Gică Hagi a făcut o cerere către penitenciar prin care a solicitat ca persoanele cu bogate cunoştinţe în fotbal să poată fi angajate în cadrul clubului. Solicitarea a fost acceptată fără probleme, astfel că, în numai câteva zile, Gigi Becali va putea începe munca, anunţă Fanatik.

Hagi i-a pregătit deja lui Becali un birou la Constanţa, unde să-şi desfăşoare activitatea de zi cu zi. În acte, Becali va figura ca angajat pe postul de consilier pe probleme de fotbal şi trebuie să se prezinte la muncă în fiecare dimineaţă. La birou, patronul Stelei nu va ajunge singur, ci însoţit de un paznic de la Poarta Albă. Acesta nu va rămâne, însă, să-l supravegheze pe Becali, urmând să-l lase la birou, după care să vină seara să-l readucă la Poarta Albă pentru a dormi.

Gigi Becali se va ocupa de plata salariilor din cadrul clubului, de negocierea contractelor cu fotbaliştii, dar şi de completarea lotului cu diverşi jucători. Mai mult, în semn de recunoştinţă pentru gestul făcut, Becali i-a transmis lui Hagi că va suporta din propriul buzunar toate cheltuielile clubului pe perioada cât va fi încarcerat la Poarta Albă.

"Hagi m-a eliberat! O să facem o echipă tare. Steluţa nu va fi ca Steaua, dar să vedeţi ce jucători îi aduc! Mă voi implica total", le-a spus Gigi Becali apropiaţilor.

“Este adevărat că am trimis acele documente şi am primit un răspuns pozitiv din partea Penitenciarului. Însă, cei de la Poarta Albă, conform legii, ne-au cerut ca, pe lângă domnul Becali, să angajăm şi alţi deţinuţi. Toţi vor avea salarii, însă nu vi le pot face publice. Nu puteam să-l aducem doar pe domnul Becali. Dânsul va lucra la un sector de la baza noastră”, a spus Pavel Peniu, preşedintele Academiei.