MENIU

Anunţ dur din partea lui Ionuţ Negoiţă, în scandalul "blatului" cu Steaua: "E o caracatiţă"

Ionuţ Negoiţă

Patronul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a remis un comunicat dur la adresa fotbalului românesc:

"Când am intrat în fotbal, am fost convins că voi putea face şi eu ceva, pentru ca acest fenomen să devină unul curat şi performant. Am fost bucuros atunci când la Liga Profesionistă şi la Federaţia Română de Fotbal au venit conducători care vor, ca şi mine, curăţenie în fotbal şi reformarea acestuia. În ultimii doi ani s-au făcut paşi importanţi pe acest drum.

Dar, din nefericire, caracatiţa formată din unii conducători de fotbal, unii jucători şi unii impresari, caracatiţa formată în ultimii 15 ani, este una încă extrem de puternică. Pentru a-i reteza definitiv tentaculele trebuie curaj, determinare şi unitate. Eu am avut curaj şi voi continua să-l am. Lângă mine au venit imediat şi alţii.

Mulţumesc în mod special Federaţiei Române de Fotbal şi Comisiei de Integritate a acesteia. Am găsit acolo un partener serios, care ştie că nu vom reuşi decât printr-un parteneriat cu instituţiile statului.

Luni dimineaţă, însoţit de directorul Departamentului de Integritate al FRF, am fost la DNA pentru a susţine şi în faţa instituţiilor statului ceea ce ştiu despre problemele fotbalului românesc. Am descoperit că pentru instituţiile statului fotbalul reprezintă un domeniu de mare interes şi sper ca prin ceea ce le-am spus am dat deja o primă mână de ajutor în demersurile pe care acestea le întreprind. Mi-am exprimat disponibilitatea de a fi un partener constant şi pe viitor al celor care-şi doresc să se facă curăţenie şi voi lupta pentru realizarea acestui obiectiv.

Am apelat la această modalitate de dialog cu spaţiul public, în detrimentul unei conferinţe de presă, în urma unor discuţii cu cei care au preluat derularea investigaţiilor. Am convenit împreună cu instituţiile abilitate ale statului să evităm deocamdată o expunere publică mai mare decât este necesară pe această temă.

În încheiere, vreau să-i anunţ pe toţi cei care ştiu şi ei lucrurile pe care eu le ştiu, oameni cu nume şi prenume, că a sosit momentul să susţină şi să confirme şi în faţa instituţiilor statului ceea ce discută doar între patru ochi. Numai renunţând la Omerta se poate face curăţenie.

Doar prin acţiuni curajoase şi comune putem salva acest fenomen şi îi putem readuce în tribune pe cei în slujba cărora ar trebui să fim cu toţii: suporterii. Doar atunci vom putea vorbi iarăşi despre un sport-rege reîncoronat şi la noi în ţară".

Mai multe articole despre:
Dinamo Ionuţ Negoiţă dinamo steaua blat