MENIU

Din ianuarie se acordă 100 lei DEDUCERE din salariu pentru părinții cu copii înscriși în învățământ

Din ianuarie, părinții care realizează venituri din salarii beneficiază de o deducere personală suplimentară din impozitul pe venit de 100 de lei pentru fiecare copil înscris la o formă de învățământ. Potrivit analistului fiscal Adrian Bența, această facilitate s-ar traduce printr-o sumă reală de 10 lei.

Ordonanța de Urgență nr. 16 din 15 iulie 2022 a modificat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, privind deducerea personală suplimentară, a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2023. Articolul 77 din Ordonanța de Urgență menționată mai sus se modifică astfel:

Se dau 100 lei în plus la salariu pentru părinții cu copii

„(10) Deducerea personală suplimentară se acordă astfel:

a) 15% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul prevăzut la alin. (3);

b) 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învățământ, părintelui care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.

(11) Prin părinte, în sensul alin. (10) lit. b), se înțelege: părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, adoptatorul, persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției, persoana care are în plasament copilul sau în tutelă, persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

 

DEDUCEREA PERSONALĂ SE APLICĂ UNUI SINGUR PĂRINTE ȘI DE LA UN SINGUR ANGAJATOR

 

În situația în care copilul este întreținut de ambii părinți, atunci deducerea personală suplimentară se acordă unuia dintre ei.

Părintele trebuie să prezinte documentul care să ateste înscrierea copilului într-o unitate de învățământ și o declarație pe propria răspundere, mai menționează sursa menționată mai sus.

„(12) În cazul în care copilul este întreținut de ambii părinți, deducerea personală suplimentară prevăzută la alin. (10) lit. b) se acordă unuia dintre părinți prin prezentarea documentului care atestă înscrierea copilului într-o unitate de învățământ și a unei declarații pe propria răspundere din partea părintelui beneficiar.”

 

De asemenea, dacă părintele lucrează pentru mai mulți angajatori, va beneficia de deducerea personală suplimentară de la unul singur, conform edupedu.ro.

 

CE HÂRTII TREBUIE DEPUSE

Pentru a beneficia de deducerea personală suplimentară de 100 lei/lună, părintele trebuie să-i prezinte angajatorului un document care atestă înscrierea copilului la unitatea de învățământ, precum și o declarație pe propria răspundere că celălalt părinte nu beneficiază de această deducere.

Mai multe articole despre:
100 de lei parinti deduceri fiscale copii scoala