Tăriceanu: E posibilă refacerea USL după europarlamentare dacă PNL nu atinge scorul de 25%
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că este posibilă refacerea USL după europarlamentare în cazul în care PNL nu va atinge obiectivul fixat de a obţine 25% din voturi, fapt care ar avea consecinţe în poziţionarea liberalilor şi politica de alianţe.
Tăriceanu a fost întrebat în ce condiţii crede că este posibilă refacerea USL după alegerile europarlamentare.
"Cred că refacerea USL poate să fie posibilă şi de acum, nu trebui să aşteptăm europarlamentarele. Sigur că PNL şi-a propus să obţină un scor de cel puţin 25% la europarlamentare, ceea ce mă gândesc că nu ar fi rău pentru că este extrem de util ca în Parlamentul European să existe o reprezentare liberală consistentă. Dar, cred în acelaşi timp, că neatingerea acestui obiectiv poate să aducă nişte consecinţe în ceea ce priveşte poziţionarea partidului pe scena politică românească şi politica lui de alianţe. Atunci, sigur că în aceste condiţii s-ar putea pune problema refacerii USL-ului", a afirmat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a fost întrebat dacă un scor sub 25% pentru PNL reprezintă un scor prost la europarlamentare.
"Reprezintă fără îndoială un scor care ar ridica multe semne de întrebare, pentru că PNL în mod normal a participat la guvernare, ar fi trebuit să fructifice această poziţie pe care a avut-o, ar fi trebuit să justifice într-un fel deciziile politice de ieşire din USL. În pofida faptului că ne vom trezi la alegerile pentru Parlamentul European cu probabil alte teme principale de discuţie, aceste subiecte nu vor putea ocolite, deci este un moment fără îndoială în care se va face într-un fel decontul unor acţiuni şi decizii politice pe care PNL le-a luat în ultima perioadă", a mai afirmat Tăriceanu.
De asemenea, el a menţionat că o eventuală decizie de refacere a USL ar trebui luată în PNL după consultarea tuturor organizaţiilor locale.