Reacţia PNL, după ce Oprescu a fost reţinut: Demisia este obligatorie!
Partidul Național Liberal cere demisia din funcție a primarului general Sorin Oprescu, reținut în noaptea de sâmbătă pentru acuzații de corupție.
''Dacă instanța îi va confirma astăzi mandatul de arestare lui Sorin Oprescu, atunci, este evident că demisia acestuia din funcție este obligatorie. Soluția potrivită a zilei de azi este demisia — un gest de onoare pe care domnul Oprescu l-ar putea face, dincolo de prezumpția de nevinovăție care există. Din păcate pentru bucureșteni, a doua funcție ca importanță electorală din Romania a fost profund compromisă", a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES.
El arată că liberalii își reafirmă angajamentul ''de a lupta pentru o administrație în care cetățenii să își recapete încrederea''.
"Soluția potrivită pentru viitor este o administrație nouă, integră, liberală. Trebuie să privim în față și asta îi cerem și Primarului General al Capitalei, să nu murdărească și mai tare imaginea instituției pe care o conduce de atâta timp", atrage atenția, Ionuț Stroe.
Purtătorul de cuvânt al partidului precizează că PNL susține prezumpția de nevinovăție, ''dar nu ca o monedă de șantaj la adresa opiniei publice, așa cum procedează premierul Victor Ponta, inculpat și urmărit penal în cazuri de corupție, dar rămas încă în funcție''.