Lucian Isar, implicat în atacul speculativ pe leu. Legătura fostului ministru cu Florin Cîțu
Fostul ministru Lucian Isar, soț al Alinei Gorghiu, avea funcția de vicepreședinte al Bancpost în 2008, când dobânzile creditelor au urcat la 1.000%.
Isar se ocupa de operațiunile de trezorerie ale Bancopost, avand un master în Matematica Finanțelor absolvit la Oxford, doctor în Managementul Riscului, un MBA la școala de Afaceri din Chicago, dar și cu un curs urmat la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazu”, economistul a fost acuzat, indirect, de BNR că ar fi făcut parte din gașca celor care au atacat leul, titra presa vremii, alături de Florin Cîțu, despre care Cozmin Gușă susține că au o "colaborare reciproc-avantajoasă.
În 2012, bancherul a fost învestit de premierul Victor Ponta în funcția de ministru delegat pentru mediul de afaceri, în cadrul Ministerului Economiei. A rezistat doar 4 luni în această funcție. În 2016, Ponta își făcea mea culpa, în timp ce Isar era dus la DNA pentru declarații într-un dosar cu fapte de corupție.
„În aproape 4 ani de Prim Ministru a fost o singura ocazie in care am primit direct informare de la institutiile specializate ale statului despre o tentativa clara de coruptie din partea unui ministru, Lucian Isar, care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american in schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important in Romania.
Atunci i-am spus imediat si lui Crin Antonescu de situatie si a inteles – in cateva ore l-am înlocuit pe Isar cu Mihai Voicu. Probabil ca cei care m-au informat pe mine au sesizat si DNA .
Din pacate exista si astfel de oameni", a declarat Victor Ponta.
SURSĂ: Facebook Victor Ponta
În perioada 1998-2006, Lucian Isar a fost vicetrezorier şi șef de comerţ la Citibank. A urcat în funcție și a ajuns vicepreședinte executiv al departamentului Piețe Globale al Bancpost, funcție pe care a ocupat-o pentru o perioadă de șase luni, scrie Cotidianul.
Ajunge apoi director executiv al băncii, funcție pe care o părăsește în 2012, după atacul speculativ asupra leului.
Într-un articol al ziarului Evenimentul zilei, din mai 2012, intitulat „Cum l-a vânat Mugur Isărescu pe Lucian Isar la atacul speculativ: Era ca iepurașul din desene animate, se termină crenguța, dar mai aleargă zece pași”, se menționează faptul că, la cererea BNR, lui Isar i-a fost desființat postul.
Acesta a fost mutat pe un post în divizia de clienți corporate, pe care l-a părăsit în ianuarie 2012. Isar s-a aflat ulterior și în bordul TAROM, în consiliul de administrație al CFR, în cel al Transelectrica și într-o funcție de conducere la Banca Comercială Feroviară.
După ce a părăsit aceste locuri de muncă, Isar a acționat aproape toate aceste instituții în instanță, conform ziarului Cotidianul. În procesul cu Tarom a și câștigat, fiindu-i oferite daune morale în valoare de 60 de mii de euro.