MENIU

Iohannis, la Parlament: Într-o democrație matură, este necesar ca femeile să fie reprezentate la cel mai înalt nivel

Klaus Iohannis / Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că încă de la începutul primului său mandat a susţinut, cu fiecare ocazie că România trebuie să îşi asume politici publice care să asigure egalitatea între femei şi bărbaţi, iar promovarea egalităţii de gen reprezintă un obiectiv prioritar asumat la nivelul Uniunii Europene, pe care ţara noastră, în calitate de stat membru, îl împărtăşeşte şi îl sprijină.

"Am acordat cu toată încrederea Înaltul Patronaj acestei Conferințe pentru că sunt un puternic susținător al egalității de gen și cred că avem obligația să accelerăm măsurile pentru o promovare tot mai bună a femeilor în poziții-cheie în toate domeniile, dar mai ales în politică.

Încă de la începutul primului mandat de Președinte, am afirmat clar și răspicat, cu fiecare ocazie, că România trebuie să își asume politici publice care să asigure egalitatea între femei și bărbați.

Convingerea mea este că încurajarea unei contribuții cât mai semnificative a femeilor în viața publică generează modernizare și prosperitate. Mai sunt însă multe de făcut pentru susținerea drepturilor femeilor și, de aceea, inițiative precum această Conferință sunt foarte importante.

Promovarea egalității de gen reprezintă un obiectiv prioritar asumat la nivelul Uniunii Europene, pe care România, în calitate de stat membru, îl împărtășește și îl sprijină.

În acest sens, reducerea inegalităților în plan economic și social, asigurarea accesului la oportunități egale de dezvoltare, combaterea stereotipurilor și a violenței de gen se realizează printr-o strategie dedicată și o abordare integrată în toate politicile europene și în acțiunea externă a Uniunii", a afirmat Iohannis, în discursul susținut, marți, de la tribuna Parlamentului.

El a vorbit şi despre curajul femeilor ucrainene, în contextul războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei.

"În perioada extrem de complicată în care ne aflăm, marcată de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, am văzut cum atât de multe femei și-au asumat salvarea și punerea în siguranță a copiilor și a familiilor lor, cu speranța că într-o zi se vor putea întoarce la o viață liniștită, trăită în pace. Femeile ucrainene au demonstrat mult curaj și o forță incredibilă în aceste opt luni de agresiune militară", a arătat șeful statului.

Președintele a subliniat faptul că "femeile nu au doar un rol major în familie, ci își asumă și performanțe în afaceri, în profesii liberale, în mediul asociativ sau în politică".

"Este important să recunoaștem și să sprijinim mai mult această implicare, pentru că o societate se dezvoltă și progresează atunci când femeile și bărbații au parte, în mod egal, de oportunități și avantaje și, totodată, împart și responsabilitățile, atât în familie, cât și în mediul profesional.

Într-o democrație matură și incluzivă este necesar ca femeile să își poată exercita drepturile politice și să fie reprezentate la cel mai înalt nivel, astfel încât vocea lor să fie puternică atunci când vorbim despre decizii politice.

Existența unei largi reprezentări a femeilor în Parlament și în administrațiile locale asigură faptul că drepturile și interesele acestora sunt mai bine apărate, iar nevoile și problemele cu care se confruntă în viața de zi cu zi sunt mai bine înțelese și soluționate în cea mai potrivită manieră.

În ultimii ani, din păcate, nu au fost înregistrate progrese notabile în acest sens, iar numărul femeilor care ajung să ocupe funcții importante în administrația locală sau centrală este în continuare scăzut, ceea ce este îngrijorător și, în același timp, poate să fie un factor descurajant pentru cele care doresc să se implice.

Atunci când li se oferă oportunitatea de a-și atinge adevăratul potențial în exercitarea profesiei, femeile au contribuții extrem de valoroase în toate domeniile de activitate.

Există numeroase exemple, inclusiv la noi în țară, care demonstrează că femeile pot fi lideri de succes și, totodată, pot excela și produce rezultate inovatoare în politică, inginerie, robotică, aeronautică, afaceri sau IT, domenii care sunt deseori considerate, în mod eronat, a fi mai potrivite bărbaților.

Este esențial ca fiecare femeie să aibă șansa de a-și alege, fără niciun fel de constrângeri sau de bariere, cariera pe care vrea să o urmeze. Tocmai de aceea, în viziunea proiectului „România Educată”, tuturor tinerilor, indiferent de gen, li se oferă posibilitatea de a-și contura parcursul academic și profesional în funcție de propriile aptitudini și preferințe.

Trebuie să recunoaștem că, în raport cu bărbații, prezența femeilor în pozițiile de management este semnificativ mai redusă în România.

Pentru a avea o pondere mai mare a doamnelor care ocupă funcții de conducere, este important ca instituțiile statului, dar și partidele politice, să promoveze constant femeile la cel mai înalt nivel decizional.

Ne dorim cu toții să trăim într-o societate modernă, iar în acest sens este clar că avem nevoie de o schimbare a perspectivei și a mentalității la nivelul publicului larg" a arătat Iohannis.

Potrivit președintelui, o societate modernă este aceea în care au fost eliminate stereotipurile și prejudecățile legate de atribuțiile și rolul femeilor în familie, economie și în politică.

"Femeile trebuie tratate în mod egal cu bărbații, în toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește viața privată, educația sau locul de muncă, astfel încât să se creeze premisele care să le permită să își asigure independența economică, în condiții de egalitate.

Atunci când la nivelul unei societăți încă persistă atitudini și concepții tributare unor mentalități învechite, comportamentele discriminatorii sunt perpetuate și deseori ignorate.

Una dintre cele mai grave consecințe ale inegalității de gen este violența împotriva femeilor. Trebuie să depunem eforturi mai mari pentru a o elimina, în toate formele sale, și pentru a ne asigura că societatea noastră are toleranță zero față de astfel de acte.

În această privință, educația, încă de la cele mai mici vârste, joacă un rol fundamental în formarea unor deprinderi sociale care promovează egalitatea de gen.

Complementar educației, avem nevoie de o legislație care să ne apropie de îndeplinirea obiectivului privind egalitatea de gen în toate aspectele societății, care să protejeze și să promoveze potențialul extraordinar de care dispun femeile.

Totodată, este nevoie și de implicarea fiecăruia dintre noi pentru a combate discriminarea, stereotipurile de gen, comportamentul misogin și prejudecățile.

Am convingerea că astfel de inițiative, precum Conferința de astăzi, pot contribui semnificativ la atingerea acestor obiective privind egalitatea de gen", a conchis președintele României.