Dăncilă își continuă turneul prin țară, după ce a obținut sprijinul filialei PSD Mehedinți
În plin turneu prin țară, Viorica Dăncilă bifează o primă victorie. Filiala Mehedinți a social democraților i-a cerut să candideze pentru Cotroceni. Astăzi, premierul merge în Bistrița.
Social-democrații din Bistrița-Năsăud își vor alege, vineri noua conducere a organizației județene, motiv pentru care premierul Viorica Dăncilă – președintele PSD, va fi prezentă în sala în care se va desfășura evenimentul de la Centrul Cultural „Dacia” din Bistrița începând cu ora 15:00.
Premierul Dăncilă va fi însoțită de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici (președinte executiv al PSD), secretarul general al PSD – Mihai Fifor, vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Apelor și Pădurilor – Ioan Deneș, dar și alți miniștri ai Guvernului României.
Vizita premierului va începe însă vineri dimineața la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, unde se va întâlni cu managerul Gabriel Lazany, dar și cu personalul medical. Ulterior, aceasta se va deplasa la Consiliul Județean, unde are programată o întrevedere cu primarii din Bistrița-Năsăud.
În mai puțin de o săptămână, președinții tuturor organizațiilor județene vor veni la București să stabilească prezidențiabilul.
,,Daca partidul mi-o va cere voi candida, spunea recent premierul. Pentru a candida, însă, Viorica Dăncilă trebuie să scape de Gabriela Firea și Călin Popescu Tăricenau. Edilul Capitalei nu exclude o candidatură, iar ALDE amenință chiar cu ieșirea de la guvernare dacă nu va fi susţinut Călin Popescu Tăriceanu.
Prima susținere a venit din partea organizației PSD Mehedinți, acolo unde Viorica Dăncilă a participat la alegerea unei noi conduceri. Urmează la finalul acestei săptămâni și alte vizite în teritoriu. În urma acestui turneu, premierul speră să-i fie întors serviciul, marți, atunci când se va decide prezidențiabilul PSD.
Vizitele fac parte din turneul de mobilizare pentru alegerile prezidențiale.
Dăncilă îi va pune pe fiecare preledinte de filială județeană să îți asume prin semnatura scorul pe care îl vor obține la alegeri. Cei care nu vor obține scorul la care s-au angajat vor plăti cu funcția.