MENIU

Codul Administrativ, amânat iar. Votul și dezbaterea pe articole, luni, în plen. DOCUMENT

Codul Administrativ întră, astăzi, la vot în Camera Deputaţilor: pensii speciale pentru primari

Camera Deputatilor a amânat pentru joi, dezbaterile pe amendamente și votul la Codul Adminsitrativ, după ce luni a avut loc doar dezbateea generală. Proiectul prevede, printre altele, eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minoritatilor nationale in administratia locala, dar si instituirea de pensii speciale pentru alesii locali. Raportul Comisiei pentru Cod Administrativ are 1050 de pagini și este atașat în galerie.

Initial, proiectul de lege privind Codul administrativ al Romaniei a fost la vot final in sedinta Camerei Deputatilor din 27 iunie, dar a fost retrimis la comisie, pentru raport suplimentar. Ulterior, comisia a operat o serie de corelari legislative privind incompatibilitatile si conflictul de interese, pentru a nu exista dubla reglementare.

Desfășurare LIVE TEXT:

Dezbaterile Codului Administrativ au început la ora 11.00. Prima dată au luat cuvântul inițiatorii:

UPDATE 12.00 Nicoale Bacalbasa (PSD) a venit si i-a dat o replică lui Eugen Tomac, folosind un  limbaj suburban: 

”Sigur că meseria de politician presupune diplomaţie, dar atâta viclenie josnică nu mi-am imaginat că poate să încapă în noţiunea extrem de elastică de diplomaţie. În momentul în care a venit la putere PNL-şul, şi PD-ul, toţi prefecţii au fost daţi jos într-o noapte. Politizarea a fost de o duritate extraordinară. Chiar nu vă e ruşine aşa privindu-mă în ochi? Mă consideraţi idiot sau mă consideraţi oportunist care n-o să vă răspundă? În ceea ce mă priveşte personal, eram director de spital prin concurs, nu am furat în viaţa mea, stau şi acuma la bloc, în apartamentul pe care l-a luat mama, care era doctor la Contagioase, am o maşină veche de 10 ani pe care o conduce nevastă-mea, că nu am două. Sunt foarte mulţumit. Dar în momentul în care am ajuns într-o conjunctură pe care care nu mi-am dorit, că a fost o propunere de nerefuzat, să conduc un CJ, veniturile mele de doctor care făcea 10 gărzi pe lună, profesor, şef de clinică şi care avea dreptul să lucreze în privat au scăzut la jumătate. Ştiam că sunt urmărit de 15 persoane. (...) Toţi aceşti primari, preşedinţi de CJ au fost oameni violent limitaţi în drepturile lor profesionale şi în activităţile lor economice. (...) În ceea ce priveşte reprezentantul dlui Băsescu (Tomac) vorbind aici, parcă i-au furat portofelul, apoi să mă ierte cu Elena Udrea pe care Băsescu a vrut să o bage pe gâtul naţiunii ca preşedinte de republică, hai să fim serioşi, eu acuma orice profesie a făcut doamna înainte şi chiar dacă cea mai veche profesie din lume, toate profesiile sunt onorabile. La nivelul cultural, că are sânge în instalaţie, dar nivelul cultural lam văzut. Dar fiţi şi dvs serios, e Parlamentul României”

Update 11.27 Eugen Tomac  a anunțat că PMP va contesta la CCR acest cod administrativ antiromânesc:

"Anunţ aici că asistăm la un blat naţional. Ceea ce se întâmplă la ora actuală este o chestiune cât se poate de clară şi anume există o înţelegere pentru ca parlamentul să dea astăzi un vot prin care aleşii locali să aibă un alt statut decât ceilalţi cetăţeni. Am înţeles că se justifică oboseala de aici din plen cu privire la rolul pe care îl avem ca Parlament - nu înţelegem că funcţia de demnitate publică, de ales, este o onoare pe care ne-o oferă societate. Vrem pensii speciale. Sunt categoric împotriva ideii de a avea pensii speciale şi sunt împotriva ideii ca orice ales să aibă pensie specială - un satut diferit faţă de ceilalţi cetăţeni", a declarat Tomac, la dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor la proiectul de lege privind codul administrativ.

Potrivit acestuia, majoritatea parlamentară a cedat "lucruri de nepermis pentru statul român".

"Aţi cedat în anul Centenarului lucruri de nepermis pentru statul român. Nu sunt supărat pe cei de la UDMR, că-şi promovează interesele - minoritate are agenda proprie şi o susţine, dar faptul că astăzi aici, în Parlament, vreţi să daţi un vot prin care toate instituţiile publice deconcentrate ale statului român, toate instituţiile unde există minorităţi peste 20 % de fapt se transformă în nişte instituţii controlate în totalitate de aceste minorităţi, pentru că nu sunt suficienţi români care să ştire limba maghiară. Iar cei care vor da aici un vor sunteţi complici la o mare trădare naţională. Mai mult decât atât, este o situaţie absolut ridicolă ceea ce se întâmplă la ora actuală (...) Fiecare director de deconcentrată va fi demnitar public. Practic poza pe care o avem la nivel naţional cu ministrul Andruşcă se va multiplica - vom avea 1300 de miniştri în teritoriu pe profilul lui Andruşcă ceea ce este ne nepermis. PMP, împreună cu celelalte partide din opoziţie, va contesta la CCR acest cod administrativ antiromânesc", a mai spus Tomac.

11.25  Victor Paul Dobre(PNL): Administrația publica este excesiv de politizată, prin intrevețiile colegilor dic coaliție. Prin aceste modificari se va merge la o politizare a administrației de sus până jos. PNL a depus o serie de amendamente si in functie de cum vor fi adoptate, vom fi decide cum se va vota,

11.15 Nicu Halici(PSD)  ”Dorința PSD-ALDE este de eficentiza administrația publică. In rest, ne plângem ereu de administrație. In ansamblu proiectul prevede o serie de masuri pentru prefecti, subprefecti. Acelasi lucru este valabil si pebtru deconcentrate, extensii ale ministerelor in județe”,

Ce prevede proiectul Codului Adminsitrativ 
Printre prevederile proiectului legislativ se numara eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minoritatilor nationale in prefecturi, primarii, consilii judetene si locale, dar si cum vor fi montate placutele bilingve.

"Art.94.- Folosirea limbii minoritatilor nationale (1) In unitatile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, in care cetatenii apartinand minoritatilor nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor, autoritatile administratiei publice locale, institutiile publice aflate in subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice si de utilitate publica de interes local sau judetean, precum si prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligatia sa asigure in raporturile cu acestia, folosirea limbii minoritatii nationale respective, in conformitate cu prevederile Constitutiei, ale prezentului Cod si ale tratatelor internationale la care Romania este parte. (2) Autoritatile si institutiile publice, precum si celelalte entitati juridice prevazute la alin. (1), prin hotararea organelor lor deliberative sau dupa caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minoritatilor nationale in unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii apartinand minoritatilor nationale nu ating ponderea prevazuta la alin (1) ", prevede proiectul de Cod administrativ care a fost adoptat de Senat.

O alta prevedere adoptata de Senat este cea care se refera la pensiile speciale ale alesilor locali, la incetarea mandatului, care vor fi suportate din bugetul de stat:

"Persoanele alese incepand cu anul 1992 de catre cetateni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect si liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene, care indeplinesc conditiile varstei standard de pensionare, ale varstei standard de pensionare redusa asa cum sunt prevazute in Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, sau cele prevazute de alte legi speciale au dreptul, la incetarea mandatului, la o indemnizatie pentru limita de varsta de la data la care li se acorda drepturile de pensie pentru limita de varsta, dar nu mai devreme de data incetarii mandatului aflat in derulare", se arata in articolul 248 din proiectul Codului administrativ.

Senatul a adoptat proiectul de lege in data de 11 iunie.


 

Mai multe articole despre:
Codul Administrativ