Bădălău o susține pe Viorica Dăncilă la conducerea PSD
Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a declarat răspicat, înainte de CEx, că o susține pe Viorica Dăncilă pentru funcția de șef al PSD.
Doamna Viorica Dăncilă este președintele interimar al PSD și este un președinte foarte bun (...) Sigur că o susțin să ajungă președinte plin al PSD.”, a spus Niculae Bădălău.
În ceea ce privește candidatul la prezidențiale, Bădălău a spus că Ioan Aurel Pop, actualul președinte al Academiei Române, este o variantă foarte bună.
În ceea ce privește data congresului, Bădălu crede că PSD nu trebuie să se grăbească.
”Cred că nu trebuie să ne grăbim cu organizarea Congresului. Consider că este mult mai important să ne întoarcem la agenda cetățeanului. În PSD nu sunt tabere, este un partid puternic și cred că vom face o figură frumoasă la prezidențiale'', a spus Bădălău.
Mai multe articole despre:
PSD