Dezvăluire neaşteptată a lui Bradley Cooper. Ce a fost nevoit să facă actorul în Casa Albă
Simpaticul actor american Bradley Cooper a făcut o dezvăluire inedită în emisiunea Ellen DeGeneres, unde a vorbit despre cum a fost forţat de împrejurări să participe la o cină de stat fastuoasă, desfăşurată la Casa Albă, fără să poarte lenjerie intimă.
Actorul în vârstă de 41 de ani a suferit schimbări fizice majore pentru rolul din drama "American Sniper/ Lunetistul american" şi, deşi i-a plăcut să se menţină în formă pentru film, muşchii săi bombaţi au devenit o problemă.
În timpul show-ului, unde i-a fost coprezentatoare Prima Doamnă a Statelor Unite Michelle Obama, Bradley a fost una dintre celebrităţile cu care cele două au stat de vorbă.
Bradley şi-a amintit cum s-a pregătit pentru cina de la Casa Albă, din 2014: "Abia terminasem filmările pentru American Sniper, şi nu aveam decât un frac, care nu îmi venea. Eram atât de emoţionat că mi se va rupe sau descoase, încât am decis în ultimul moment să nu port lenjerie intimă".
Glumeaţă de fel, prezentatoarea emisiunii, Ellen, l-a întrebat pe actor: "Corect, pentru că dacă s-ar rupe, ar fi mult mai bine să nu ai lenjera pe tine, nu?", dar Michelle a fost complet de acord cu decizia lui Cooper, glumind şi ea: "Este bine pentru noi, nu-i aşa doamnelor?".
Bradley a vorbit în trecut despre menţinerea formei sale fizice, declarând pentru ediţia germană a revistei "Shape" că urmează o dietă strictă, dar şi un regim de exerciţii fizice.
"Încerc să mă antrenez două ore zilnic, 5 zile pe săptămână - 2 runde de cardio, 2 de greutăţi şi antrenament în plus pentru abdomen", a dezvăluit actorul.
"Încerc să consum alimente mai slabe în grăsimi cât mai des posibil, cum ar fi pui, curcan, salată sau orez brun. Mama mea este italiancă, deci iubesc pastele şi pizza - iar pentru desert, îngheţată, evident. Dar îmi permit să consum astfel de alimente doar uneori, pentru că ştiu cât de multe calorii conţin aceste preparate tentante", a conchis Cooper, conform Mediafax.