Tragedie în Botoşani: un bărbat murit, după ce a fost lovit de trăsnet
Un bărbat în vârstă de 30 de ani din localitatea Dorobanţi, judeţul Botoşani, a murit după ce a fost lovit de un trăsnet. Trupul neînsufleţit a fost găsit de un vecin.
Ionuț Angheluș plecase, marţi, cu oile la păscut pe câmp. Seara însă, acesta nu s-a mai întors acasă.
Miercuri dimineaţa, un trecător l-a găsit fără suflare şi a chemat imediat o Ambulanţă. Medicii nu au putut decât să constate decesul botoşăneanului.
Bărbatul era căsătorit şi avea un copil.
Trupul neînsufleţit a fost ridicat de o echipă de la Medicina Legală pentru efectuarea necropsiei.