Achiziție suspectă la Aeroportul Internațional Transilvania(Anchetă Realitatea TV)
Firma care a câștigat contractul pentru servicii medicale de urgență la Aeroportul Internațional Transilvania nu are autorizație! Direcția de Sănătate Publică a confirmat informațiile și spune că firma riscă până la 40.000 de lei amendă. De cealaltă parte, șefii aeroportului nu văd nimic în neregulă.
218.400 de lei este valoarea contractului încheiat de aeroportul din subordinea Consiliului Județean Mureș cu firma Ultra Test. Suma este cu doar 87 de lei mai mică față de valoarea maximă pe care instituția o avea în buget.
Ca să poată să funcționeze, Aeroportul Internațional Transilvania din Tîrgu Mureș avea obligația să încheie un contract cu o firmă specializată în servicii de medicină de urgență, pentru cazurile în care i se face rău vreunui pasager. A ales o firmă care nu avea autorizație pentru astfel de servicii. În plus, nu a fost o licitație ci o simplă selecție de oferte.
Detalii pe Realitatea de Mureș