MENIU

Un nou sortiment de bere face furori in Islanda! Are un INGREDIENT la care nu te așteptai

<p>3 beneficii mai puțin cunoscute ale consumului de bere</p>

Un sortiment de bere cu "aromă " de testicule afumate de balenă a fost produs de o mică berărie din Islanda, informează bbc.com.

Sortimentul Hvalur 2, produs de brandul islandez de bere Stedji, va fi comercializat pe o perioadă limită, pentru a marca mijlocul sezonului de iarnă (15 ianuarie - 14 februarie) din Islanda, supranumit Thorri, potrivit site-ului Visir.is, scrie Mediafax.ro.

Testiculele de balene cu înotătoare (Balaenoptera physalus) - care reprezintă o specie ameninţată cu dispariţia - sunt tratate "potrivit unei vechi tradiţii islandeze", înainte de a fi sărate şi afumate şi, apoi, utilizate în procesul de preparare a noului sortiment de bere.

"Vrem să creăm o atmosferă reală cu ocazia Thorri şi, de aceea, am decis să afumăm testiculele de balene cu înotătoare pentru a da aromă berii noastre", a declarat Dagbjartur Ariliusson, proprietar al berăriei. "Am depus multe eforturi în acest proiect şi el are deja mare succes", a adăugat el, informează bbc.com.

În 2013, Islanda a reluat pescuitul de balene cu înotătoare, după o suspendare de doi ani. Cea mai mare parte din carnea de balenă este exportată în Japonia.

Brandul Stedji a stârnit critici dure din partea organizaţiilor ecologiste în anul 2014, după ce a produs un tip de bere ce conţinea alte organe de balenă, inclusiv oase şi intestine. Grupul ecologist Whale and Dolphin Conservation a declarat cu acea ocazie că folosirea cărnii de balenă în procesul de fabricare a berii este "imoral şi revoltător". Acel sortiment de bere a fost temporar interzis de autorităţile islandeze din domeniul sănătăţii publice, dar a putut fi comercializat ulterior în magazinele care vând băuturi alcoolice.

Mai multe articole despre:
bere Islanda ingrediente