MENIU

HOROSCOP chinezesc 2017: Anul Cocoşului de Foc. Află ce îţi rezervă astrele în Noul An chinezesc

<p>Horoscop chinezesc 2017. S&acirc;mbătă &icirc;ncepe Anul Cocoşului de Foc. Previziuni pentru fiecare zodie</p>

HOROSCOP chinezesc 2017. Anul Cocoșului de Foc este un an al energiilor puternice și al momentelor rare. Fiecărui nativ i-au fost hărăzite şanse nesperate, împliniri şi bucurii pe care le va ţine minte toată viaţa. Depinde numai de noi să folosim ocaziile pe care le vom avea și să transformăm munca în beneficii.

HOROSCOP chinezesc 2017. 2017 este anul Cocoșului de Foc și va dura de la 28 ianuarie până la 15 februarie 2018. Este o zodie apreciată de astrologii chinezi datorită numeroaselor calități ale Cocoșului: muncitor, sârguincios, cinstit, bătăios și curajos. Este adevărat că, uneori, poate deveni înfumurat și poate strica planurile celorlalți, dar încearcă să își repare greșelile și să le ofere celor nedreptățiți recompense consistente.

HOROSCOP chinezesc 2017. Cocoșul este un perfecționist, nu lasă niciodată lucrurile neterminate și nu acceptă compromisuri. Din energia și curajul lui avem toți câte ceva de învățat. În primul rând, vom învăța să fim mai prudenți și mai calculați, să ducem la capăt planurile începute și să alegem cu grijă tot ceea ce ne dorim pe viitor. Munca, familia și dragostea vor fi în prim plan anul acesta!

Zodiac chinezesc 2017 – Cocoș

Dragostea este tulburătoare

HOROSCOP chinezesc 2017. 2017 va fi un an solicitant pentru nativii Cocoși, plin de activităţi susţinute şi marcat de evenimente imprevizibile. O perioadă lungă de timp, mai ales în lunile reci de la începutul anului, vor simţi că ghinionul se ține scai după ei și îi împiedică să facă vreun progres, dar vor avea câteva victorii de care vor fi mândrii. Zodia Cocoșului va aduce schimbări deosebite în viaţa socială şi în cea profesională a nativilor. Începând cu luna martie, vor avea ocazia să își schimbe domeniul de lucru şi să practice o meserie nouă care se va dovedi mai bănoasă spre sfârşitul anului. Se vor confrunta cu obstacole de ordin financiar, dar situaţia se va redresa pe parcurs. În schimb, dragostea va fi tulburătoare și mulți Cocoși vor avea câteva relații furtunoase anul acesta. Contează foarte mult stabilitatea în cuplu, dar mai toți nativii vor trece prin schimbări pline de emoţii. Cei care știu să pună ordine în lucruri și să mențină echilibrul în viața de familie, vor avea numai de câștigat.

Zodiac chinezesc 2017 – Porc

Promisiuni frumoase!

HOROSCOP chinezesc 2017.Anul Cocoșului de Foc este unul promiţător pentru nativii Porci care sunt foarte serioși și muncitori și care știu să aleagă întotdeauna calea cea mai sigură. Cine are răbdare și așteaptă cele mai bune ocazii, nu va fi dezamăgit. Primele luni ale anului sunt echilibrate şi armonioase pentru Porci, chiar dacă se mai confruntă, din când în când, cu lipsa banilor. Până în aprilie, se poate spune că traversează o perioadă de încercări și experiențe din care vor alege ceea ce le va aduce profit mai târziu. La serviciu, norocul le va surâde la început de vară, când vor putea profita de o situaţie inedită să obţină anumite avantaje. Nativii Porci care sunt în căutarea unui loc de muncă, vor avea cele mai mari șanse din luna august, iar pe parcursul toamnei este posibi să găsească mai multe surse de venit. În general, însă, trebuie să fie prudenți cu banii și să nu semneze contracte riscante. Viaţa sentimentală poate cunoaşte schimbări în decursul primăverii, care vor aduce mai multă stabilitate în cuplu. Porcii care își doresc o nouă dragoste, trebuie să fie răbdători cu partenerii lor.

Zodiac chinezesc 2017 – Câine

Alegeri grele, dar binevenite

HOROSCOP chinezesc 2017.Nativii Câini vor fi puternic influenţați de Cocoșul cel norocos în 2017, dar abia în cea de a doua jumătate a anului. Până în luna iunie, vor fi puși în faţa unor alegeri dificile, mai ales în plan profesional. Deciziile pe care le vor lua îi vor stimula să facă ceva deosebit în viață și să învețe cum să câștige mai târziu. La serviciu, Câinii vor lucra sub presiune, dar trebuie să încerce să împartă poverile cu cei din jur, colegi cu experienţă, pregătiţi să treacă peste obstacole. În a doua parte a anului, se vor bucura de mai multă independenţă, vor avea mai mult succes și vor reuşi să își atingă și obiectivele personale. Din luna octombrie se anunță și câştiguri mai bune. Pe de altă parte, zodia Cocoșului îmbunătăţeşte relaţiile intime din viața Câinilor şi pe mulți dintre ei îi ajută să transforme relaţiile incerte sau dificile în legături durabile. Există, însă, și riscul ca unii nativi Câini să aleagă despărțirea și să prefere să trăiască o vreme singuri, dacă nu mai au încredere în viitorul relației lor de cuplu.

Zodiac chinezesc 2017 – Șobolan

Familia, în prim plan

HOROSCOP chinezesc 2017.Nativii Șobolani trebuie să fie isteți, descurcăreți și iuți în anul Cocoșului, să fie mereu cu un pas înaintea evenimentelor dinamice care îi așteaptă. Nu va fi un an ușor, dar hazardul poate fi controlat cu tenacitate și dibăcie. Lunile ianuarie şi iunie sunt cele mai importante pentru zodia Șobolanului. Nativii ei vor face alegeri deosebit de importante pentru cariera lor şi pentru bunăstarea familiei. Este posibil ca, încă din primele zile ale noului an, să se gândească la un alt loc de muncă. Vor avea şi ocazia de a se afirma la actualul loc de muncă şi de a descoperi că pot lucra într-un proiect nou, chiar dacă nu au prea multă experienţă. Începând cu luna mai, relaţia de iubire şi buna înţelegere din familie vor fi pe primul plan. Vor prelua iniţiativa în planurile partenerilor de viaţă, aducând schimbarea de care au nevoie ca totul să decurgă în beneficiul lor. A doua parte a lunii august le poate aduce câştiguri foarte mari, dacă nu acumulează datorii la început de an.

Zodiac chinezesc 2017 – Maimuță

Decizii de familie

HOROSCOP chinezesc 2017.Anul Cocoșului de Foc are o configuraţie astrală mai puţin favorabilă pentru Maimuțe care s-au bucurat în 2016 de evenimente norocoase. Dar vor veni și în 2017 ocazii bune și vor găsi câteva pârghii pentru a-și îndeplini obiectivele. După un an agitat, este timpul să caute stabilitatea, să fie mai atenți la detalii și să nu mai viseze la proiecte mărețe, prea greu de realizat. În primele trei luni ale anului, Cocoșul avertizează Maimuțele să se gândească de două ori înainte de a lua o decizie şi să analizeze cu grijă rezultatele acţiunilor lor din 2016. Unii nativi vor descoperi, poate, că au făcut greşeli pe care trebuie să le îndrepte repede, altfel familiile lor pot avea de suferit. Pe de altă parte, de la începutul lunii aprilie, multe Maimuțe se pot gândi la proiectele pe care au fost nevoite să le amâne în ultimii ani. Fie că vor să cumpere o casă, fie că vor să plece în străinătate, dacă știu că dispun de resursele necesare cu siguranţă vor avea ocazia să își pună ideile în practică. Cea mai bună decizie a Maimuțelor din acest an va fi legată de întemeierea unei familii sau de consolidarea statutului lor profesional.

Zodiac chinezesc 2017 – Capră

Mai multă organizare

HOROSCOP chinezesc 2017. Nativii Capre ar trebui să folosească energia Cocoșului pentru a munci mai mult și pentru a duce la îndeplinire planuri pe care, poate, le au de o viață. În 2017, Caprele nu mai au voie să piardă timpul și să își irosească banii sau resursele pe nimicuri. Trebuie să fie mai chibzuite și mai prudente și să lase distracțiile pe planul secund. La început de an, când au mai mult timp liber, Caprele ar trebui să profite, să se odihnească şi să se întâlnească mai des cu cei dragi. Marile evenimente ale anului vor sosi în viața lor abia din lunile aprilie sau mai, când nativii Capre trebuie să se străduiască mai mult în plan profesional. Vor munci mult, iar recompensele nu vor fi la fel de mari pe cât și-ar dori. Iar persoanele din jurul lor le-ar putea conduce pe un drum greşit, dacă nu sunt atente. Din august, însă, roata se întoarce şi norocul va veni și de partea lor. Bugetul Caprelor va fi puţin mai bogat din septembrie şi își vor împlini câteva visuri dragi. Din perspectiva relaţiilor intime, anul 2017 este dinamic și vor avea planuri noi în cuplu.

Zodiac chinezesc 2017 – Cal

Un an mai darnic

HOROSCOP chinezesc 2017. Anul 2017 este de bun augur pentru nativii Cai și se pot aștepta la vești bune încă din primele luni. Firea Calului se potrivește de minune cu influența Cocoșului, amândoi la fel de muncitori, entuziaști, robuști și cinstiți. În special dragostea și viața de cuplu va fi protejată, iar nativii Cai vor primi din partea Cocoșului surprize frumoase dacă își caută parteneri noi. Anul Cocoșului de Foc îi va răsplăti pe Cai pentru răbdarea lor şi pentru toate eforturile pe care le-au făcut până acum. O slujbă nouă, un post mai bine plătit sau chiar o dragoste nouă pot fi cadourile lui cele mai de preţ în 2017. Caii trebuie să profite din plin de toate ocaziile pe care le primesc, deoarece nu se vor mai întâlni prea curând cu un an atât de bun. Începutul primăverii este perioada benefică pentru a pune bani deoparte sau pentru a cumpăra locuințe. Sfârşitul verii aduce un loc de muncă nou şi câştiguri mai bune. Iar noiembrie se anunţă plin de evenimente care vor schimba viaţa de familie. Este luna în care nativii Cai se pot căsători, dacă doresc mai multă stabilitate şi siguranţă în viața lor.

Zodiac chinezesc 2017 – Șarpe

Noutăți pe toate planurile

HOROSCOP chinezesc 2017. Întâmplări neobişnuite, momente inedite, mici accidente… la toate se pot aştepta nativii zodiei Șarpe, după ce vor intra sub influența Cocoșului. Cu această zodie s-au mai întâlnit în urmă cu 12 ani și, probabil, a lăsat o amprentă adâncă asupra destinului lor. Cocoșul și Șarpele au mereu ceva de împărțit și nu prea ajung niciodată la un numitor comun. Anul acesta aduce cu sine nevoia de stabilitate, de control şi de reconstrucţie. Șarpele trebuie să lase în urmă pielea veche și să își refacă viața sau anumite aspecte care îl nemulțumesc. În primele luni ale noului an, bugetul modest şi micile necazuri din familie îi vor determina pe nativii zodiei să se gândească la o schimbare. Iar energia Cocoșului îi poate ajuta să o pună în aplicare. La începutul lunii mai, este posibil să pierdă ceva important, poate un prieten, o dragoste sau un beneficiu. Din octombrie, situaţia lor financiară va fi mult mai bună şi vor reuşi să recupereze pierderile, ba chiar să pună nişte bani deoparte.

Zodiac chinezesc 2017 – Dragon

Progres profesional

HOROSCOP chinezesc 2017. Cocoșul și Dragonul sunt compatibili și se sprijină reciproc. Energia celor două zodii se completează și este benefică nativilor Dragoni care vor avea un an mult mai bun și mai plin de optimism. Dacă în anul Maimuței au bătut pasul pe loc, ba chiar au înregistrat regrese, în 2017 Cocoșul îi va ajuta să înainteze. Nativii Dragoni care fac o o schimbare și merg pe un drum nou, vor fi luminați de o nouă speranţă. Vor reuşi să scape de o povară care le-a impus constrângeri în ultimii doi ani. Iar influenţa benefică a Cocoșului va elimina treptat obstacolele care îi împiedicau să evolueze profesional. Mulți Dragoni vor reuși să îndrepte situaţiile complicate și nedrepte din viața lor, în anul Cocoșului de Foc, și să recupereze banii la începutul verii. Cei care sunt șomeri la începutul anului se pot angaja începând din luna iunie. Relaţiile intime, iubirea, buna înţelegere din cuplu sunt și ele protejate de Cocoș, dar nu vor fi în prim plan. Dragonii trebuie să profite de orice ocazie să se distreze și să iubească, chiar dacă nu vor neapărat o relație stabilă. Dacă situaţia lor financiară devine stabilă vor veni și evenimente de familie care vor aduce fericirea.

Zodiac chinezesc 2017 – Iepure

Răbdare și prudență

HOROSCOP chinezesc 2017. Nativii Iepuri trebuie să fie prudenți și să ocolească necazurile cu mare grijă în anul Cocoșului de Foc. Energia Cocoșului nu este benefică zodiei lor, din contră, cele două semne astrale sunt complet opuse. Iepurii trebuie să aibă grijă pe toate planurile și să nu se grăbească să ia decizii majore, dacă nu este cazul. Sănătatea, dragostea, cariera, câștigurile sau familia, oriunde Cocoșul ar putea descoperi un punct sensibil, îi va obliga pe Iepuri să acționeze. Vestea bună este că, în primele luni ale anului, 2017 poate fi un an mai bogat, în care Iepurii ar putea să scape de datoriile mari sau să facă investiții cu folos. Până în iunie, sunt protejate investiţiile imobiliare și este un lucru bun pentru cei care vor să cumpere noi proprietăți. Din august, Iepurii mai ambițioși pot trece printr-o schimbare foarte importantă legată de locul tău de muncă. Iar cei care sunt mai în vârstă și au vechimea necesară în muncă se vor gândi serios la pensionare. Cocoșul avertizează că vor fi mici schimbări în relaţiile de familie şi de cuplu, iar dragostea va trece prin momente tensionate.

Zodiac chinezesc 2017 – Tigru

Pași mici, dar siguri

HOROSCOP chinezesc 2017. Tigrii trebuie să își refacă forțele după anul Maimuței și să profite de energia Cocoșului pentru a duce la bun sfârșit planurile începute de multă vreme. 2017 va fi un an al consolidării și al continuității pe toate planurile, dar fără schimbări mari și fără ambiții inutile. Cocoșul va aduce un curent optimist la început de an, dar Tigrii vor avea foarte mult de muncă dacă vor să se bucure de un trai fără griji. Unii dintre ei vor prelua obligaţii noi, fie de la celelalte rude, fie pentru că vor deveni părinți și vor avea de îngrijit o familie mai mare. Alții vor avea de înfruntat mici necazuri, mai ales financiare, în primele cinci luni ale anului, dar tonicul Cocoș îi poate ajuta să le depăşească. Nici o victorie nu va veni fără luptă, mai ales dacă trebuie găsit un echilibru între viaţa profesională şi cea personală. La serviciu, este posibil ca mulți Tigrii să se bucure de un alt statut, începând din aprilie, care le va da mai multă libertate de acţiune. Relaţia de iubire va evolua constant și le va aduce satisfacții spre sfârșitul anului.

Zodiac chinezesc 2017 – Bivol

Dragostea, păstrată cu grijă

HOROSCOP chinezesc 2017. Anul Cocoșului de Foc le poartă noroc nativilor Bivoli, după o lungă perioadă în care au avut multe de înfruntat. Se anunță vremuri bune și mulți nativi se vor simți cu adevărat norocoși. Planurile lor încep să prindă contur chiar de la început de an, iar în lunile februarie și martie vor avea câteva realizări memorabile. Până în luna mai, vor avea ocazia să schimbe aproape tot ceea ce nu le mai place sau ce nu le aduce niciun avantaj. Trebuie doar să fie atenți la relaţia de dragoste, deoarece armonia de care se bucură la începutul anului nu trebuie tulburată. Iunie este luna în care descoperă idei noi, fac planuri noi și câştigă mai mult. Unii nativi se aventurează într-un domeniu în care nu au experienţă, dar vor reuşi să se descurce onorabil. Este posibil ca munca peste program să le afecteze relaţia de dragoste. De aceea, ar fi bine să se gândească la mici suprize pentru partenerii lor ca să întrețină pasiunea vie. Călătoriile, marea plăcere a tuturor Bivolilor, sunt favorizate la începutul verii, conform libertateapentrufemei.ro.