MENIU

Vladimir Putin, anunț bombă despre negocieri de pace în războiul din Ucraina - Mesajul de Crăciun către Zelenski

Vladimir Putin, președintele Rusiei

Vladimir Putin vorbește din nou despre negocieri de pace după peste 300 de zile de război cu Ucraina.

Rusia este gata să negocieze cu toate părţile implicate în conflictul din Ucraina, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, informează duminică Reuters, preluat de agerpres.ro.

Putin mai susține că Rusia acționează în „direcția corectă” în Ucraina, pentru că Occidentul, condus de Statele Unite, încearcă să despartă Rusia.

"Cred că acţionăm în direcţia cea bună, corectă (în Ucraina, n.r.) , ne apărăm interesele naţionale, interesele cetăţenilor noştri, ale poporului nostru. Şi nu avem altă variantă decât să ne protejăm cetăţenii", a afirmat liderul de la Kremlin într-un interviu la televiziunea de stat.

Vladimir Putin a acuzat din nou că, în ciuda dorinței sale pentru negocieri, Kievul și susținătorii săi occidentali au refuzat să se angajeze în discuții.

„Suntem gata să negociem cu toți cei implicați despre soluții acceptabile, dar asta depinde de ei – nu suntem noi cei care refuză să negocieze, ei sunt”, a precizat Putin în interviul pentru televiziunea de stat Rossiya 1.

Invazia Ucrainei din 24 februarie comandată de lliderul rus - Vladiir Putin a declanșat cel mai mare și sângeros conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, precum și cea mai mare confruntare între Moscova și SUA de la criza rachetelor din Cuba din 1962.

În timp ce Kremlinul anunță că va lupta până când toate obiectivele sale vor fi atinse, adică „demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”, replica Kievului nu se lasă așteptată. Administrația condusă de Volodimir Zelenski a transmis că Ucraina „nu se va odihni până când fiecare soldat rus nu va fi expulzat de pe întreg teritoriul său, inclusiv Crimeea pe care Rusia a anexat-o în 2014”, relatează presa internațională.

Mai multe articole despre: