Război Ucraina. Tanchist rus, condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a tras într-un complex de blocuri
Sergentul Mihail Kulikov, făcut prizonier la începutul invaziei ruse în Ucraina, a fost găsit vinovat de „încălcarea legilor şi a cutumelor de război” de un tribunal din oraşul Cernigău (Cernihiv).
Potrivit SBU, s-a stabilit că tanchistul rus trecuse pe 24 februarie frontiera Ucrainei venind din Belarus şi apoi, avansând în direcţia acestei capitale regionale lovite dur de lupte, bombardase localităţi.
„Pe 26 februarie, urmând ordinul comandantului său, el a tras în special asupra unui imobil rezidenţial de 11 etaje care adăpostea civili. Mai multe apartamente au fost distruse”, adaugă SBU, potrivit căruia tancul a fost interceptat la scurt timp după aceea, iar sergentul Kulikov a fost capturat.
În timpul procesului, Mihail Kulikov a pledat vinovat şi a solicitat o pedeapsă mai blândă, explicând că el doar a urmat ordinele superiorilor săi, a menţionat biroul procurorului general al Ucrainei.
Blocul de locuinţe lovit nu era ţintă militară şi nici nu era utilizat în scopuri militare, a adăugat Parchetul ucrainean.
Rusia respinge acuzaţia că forţele sale au ţintit civili în mod deliberat în ceea ce Moscova numeşte „operaţiune militară specială”.
Ucraina anchetează aproape 26.000 presupuse crime de război comise în timpul războiului lansat de Rusia şi a pus sub acuzare 135 de persoane. Dintre acestea, în jur de 15 se află în arestul forţelor ucrainene, iar restul sunt în libertate.
În luna mai, justiţia ucraineană l-a condamnat la închisoare pe viaţă pe subofiţerul rus Vadim Şişimarin (21 de ani), pentru uciderea unui civil, pedeapsă schimbată la apel în 15 ani de închisoare. Acesta a fost primul caz de militar rus judecat pentru crime de război de la începerea invaziei militare în Ucraina.
La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova afirmă constant că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.