MENIU

Ministrul de Interne turc, Efkan Ala, a demisionat în urma seriei de atentate

Turcia, sub epurări masive

Premierul Turciei, Binali Yildirim, a anunţat miercuri seara demisia ministrului de Interne, Efkan Ala, în urma valului de atentate teroriste care au zguduit statul turc în ultimele luni, revendicate atât de jihadiştii Statului Islamic, cât şi de militanţii kurzi PKK, informează Reuters, preluat de News.ro.

De asemenea, portofoliul ministrului de Interne va fi preluat temporar de către ministrul Muncii, Suleyman Soylu.

Efkan Ala a preluat conducerea ministerului de Interne în noiembrie 2015. Însă, acesta a fost aspru criticat de opinia publică turcă pentru eşecul înregistrat în prevenirea unor noi atentate. De la începutul anului au fost înregistrate 14 atentate teroriste pe teritoriul Turciei, dintre care o parte revendicate de jihadiştii Statului Islamic, iar altele orchestrate de către militanţii kurzi PKK, soldate cu sute de morţi.

Mai mult, ministrul de Interne a înregistrat un nou eşec în ceea ce priveşte prevenirea loviturii de stat eşuate din noaptea de 15-16 iulie. Ulterior, mii de angajaţi ai ministerului de Interne au fost arestaţi de autorităţile turce pentru implicarea în orchestrarea puciului.

Mai multe articole despre:
demisie ministrul de interne premier turc