MENIU

Întorsătură de situaţie pentru adolescenta pe care Angela Merkel a făcut-o să plângă în direct la TV

Tânăra refugiată palestiniană, care în luna iulie a izbucnit în lacrimi în fața cancelarului german Angela Merkel în timpul unei dezbateri televizate pentru că i-a fost respinsă cererea de azil, a primit în cele din urmă permisiunea de a rămâne în Germania 'din rațiuni umanitare', a anunțat vineri primăria din orașul Rostock, transmite AFP.

Permisul de ședere pe care ea l-a primit împreună cu tatăl ei este valabil până în anul 2016. Și ceilalți membri ai familiei sale au primit permisiunea de a rămâne în Germania, dar cu un statut de nivel inferior, respectiv 'Duldung', ce înseamnă că șederea lor este 'tolerată', dar vor putea să locuiască toți împreună.

În timpul unei emisiuni televizate la care cancelarul german Angela Merkel a participat în luna iulie la Rostock, adolescenta în vârstă de 14 ani, al cărei prenume este Reem, a încercat să explice, într-o germană impecabilă, că trece printr-un moment greu după ce membrii familiei sale au aflat că cererea de azil le-a fost respinsă și în consecință ar fi urmat să fie expulzați din Germania, unde s-au refugiat cu patru ani în urmă.

'Politica este uneori dură', i-a răspuns Angela Merkel. 'Tu te afli acum în fața mea și ești o persoană extrem de simpatică, dar și tu știi că în taberele de refugiați din Liban sunt mii și mii de oameni (...) Iar dacă noi spunem acum: puteți să veniți cu toții (...), nu vom reuși să facem față, suntem în fața unei dileme', a continuat șefa executivului german, care și-a întrerupt discursul când a observat că tânăra a început să plângă. Apoi, Angela Merkel s-a dus lângă fată și a încercat să o consoleze cu o mângâiere pe umăr.

Scena a provocat o avalanșă de comentarii despre atitudinea cancelarului, care nu a promis nimic fetei și a încercat să o consoleze într-un mod stângaci, unii apreciind totuși atitudinea fermă a șefei guvernului.

Dar a doua zi, responsabila guvernului german pe probleme de imigrație și integrare a refugiaților, Aydan Özoguz, a evocat posibilitatea ca tânăra palestiniană să primească un nou permis de ședere în baza noii legi privind imigrația, ce a intrat în vigoare în luna august și 'permite tinerilor bine integrați să aibă perspective' în Germania, iar acum acest permis i-a fost acordat.

Mai multe articole despre:
0 Angela Merkel Palestina reem