MENIU

Diplomaţii americani au INTERZIS la "Ice Bucket Challenge"

Bill Gates, în campania ICE BUCKET CHALLENGE

Diplomaţii americani nu vor mai avea dreptul să-şi vărse o găleată de apă în cap, în cadrul "Ice Bucket Challenge", provocare extinsă la nivel mondial graţie Internetului şi care urmăreşte să strângă donaţii pentru o asociaţie umanitară.

 Departamentul de Stat american a emis o telegramă internă care le interzice diplomaţilor de rang înalt să participe la "Provocarea găleţii cu gheaţă", a declarat purtătoarea de cuvânt a departamentului, Marie Harf.

"Normele etice ale guvernului federal ne împiedică să ne folosim de funcţiile publice, ca cele de ambasadori, pentru beneficii private, chiar dacă este vorba de o cauză nobilă precum aceasta", a argumentat ea.

Harf a declarat totuşi că speră ca asociaţia ALS să "reuşească" în această "cauză evident foarte importantă", notează Mediafax.

"Ice Bucket Challenge" a devenit un fenomen mondial graţie reţelelor de socializare şi constă în vărsarea unei găleţi cu apă în cap sau o donaţie, deseori amândouă, către asociaţia ALS, care luptă împotriva sclerozei laterale amiotrofice, sau boala Lou Gehrig, cum este cunoscută.

Numeroase celebrităţi, de la fostul preşedinte George w. Bush până la cântăreţul Justin Bieber şi fondatorul Microsoft Bill Gates, au acceptat provocarea pentru această cauză.

Asociaţia ALS a strâns deja 41,8 milioane de dolari din donaţii în perioada 29 iulie - 21 august, faţă de 2,1 milioane de dolari anul trecut în aceeaşi perioadă.