Carnea fabricată în laborator va ajunge pe rafturile magazinelor din SUA
Carnea crescută în laborator nu dăunează sănătății, motiv pentru care, în curând, va ajunge pe rafturile magazinelor. Un producător din California a primit avizul FDA care atestă că produsul său, carne de pui crescută în bioreactoare, este sigur și poate fi consumat.
Până în prezent, cei care ofereau astfel de produse consumatorilor, de regulă restaurantele, trebuiau să atenţioneze clienţii că alimentele sunt "în fază experimentală".
Compania americană trebuie să mai obţină doar avizele sanitare necesare oricărei companii din industria alimentară pentru a-şi vinde produsele.
Totul începe cu recoltarea unui ţesut de la un animal viu, printr-o biopsie. Celulele sunt apoi puse într-un bioreactor, la căldură, într-o soluţie de creştere compusă din săruri, proteine şi carbohidraţi. În acest fel, la fiecare 24 de ore, cantitatea de celule se dubleză.
Carnea rezultată nu are nici os, nici piele şi nici grăsime. Asta pentru că celulele care devin ţesut muscular au nevoie de alte condiţii de creştere decât cele care devin ţesut adipos sau tegumentar, de exemplu. Textura cărnii cultivate în laborator este păstoasă şi de aceea se pretează pentru prelucrarea în burgeri, cârnaţi sau nuggets.
Gustul, însă, indiferent de produs, este cel clasic, de carne. Un avantaj este că, fiind crescută în mediu steril, pericolul de contaminare este mult mai scăzut decât cel din fermele cu animale vii.