MENIU

Violențe ale oamenilor legii la Atena! Ce au motivat polițiștii

Violente la Atena/foto:pixabay

Proteste violente au avut loc într-o suburbie a capitalei Greciei împotriva măsurilor impuse în lupta cu pandemia. Poliţia din Atena a intervenit în forţă și a lovit mai mulți demonstranţi. Oamenii legii au motivat brutalitatea acţiunii prin faptul că protestatarii i-ar fi atacat.

Imaginile arată cum un tânăr, în genunchi, este lovit cu bastoanele. Poliţiştii se aflau în acel cartier ca urmare a unor plângeri pentru nerespectarea restricţiilor. Oamenii legii au raportat că au fost atacaţi de 30 de persoane, iar doi agenţi ar fi fost răniţi. Replica lor a fost deosebit de dură, iar Parchetul din Atena a ordonat o anchetă privind intervenția forțelor de ordine. Obiectivul anchetei este "examinarea posibilelor fapte penale comise de poliţişti", s-a aflat de la o sursă judiciară.

Incidentul a declanşat o controversă politică, guvernul conservator al lui Kyriakos Mitsotakis fiind acuzat de opoziţia de stânga că a abandonat măsurile de securitate după ce a fost ales în iulie 2019, scrie Hotnews.

"Un atac al poliţiştilor împotriva familiilor şi a copiilor din piaţă, în absenţa provocărilor, este picătura care a umplut paharul'', a scris liderul opoziţiei Syriza şi fostul premier Alexis Tsipras pe contul său de Facebook.

Mai multe articole despre:
grecia grecia coronavirus