VIDEO Proteste ale antivacciniștilor în mai multe țări - Violențe și sute de arestări
Proteste față de măsurile anti-COVID au avut loc în mai multe colțuri ale lumii. Francezii au ieșit în stradă pentru al zecelea weekend consecutiv ca să protesteze față de vaccinarea obligatorie și certificatul verde. Tot subiectul vaccinării i-a scos din casă și pe londonezi. În Australia au fost violențe și sute de oameni au fost arestați, potrivit Realitatea Plus.
La Paris, autoritățile au aproximat că au participat în jur de 17.000 de persoane. Manifestații au avut loc și în alte orașe, precum Toulouse, Montpellier și Lille.
Protestele vin în contextul în care Ministerul Sănătății a anunțat că aproximativ 3.000 de oameni au fost suspendați în rândul angajaților din sistemul de sănătate din cauză că au refuzat să se vaccineze.
Și în Marea Britanie au avut loc proteste. Londonezii au ieșit în stradă pentru a proteste față de vaccinul administrat copiilor. Manifestațiile au izbucnit după ce autoritățile au anunțat că vaccinul va putea fi făcut și copiilor între 12 și 16 ani.
Țările europene nu sunt singurele care s-au confruntat cu proteste. Manifestații au avut loc și în Australia.
Situația a degenerat rapid, iar poliția a fost nevoită să intervină cu gaze lacrimogene și bastoane. Cel puțin 260 de persoane au fost arestate. Melbourne, orașul unde au avut loc protestele, se află la cel de al șaselea lockdown de la începutul pandemiei. Asta în ciuda faptului că numărul de cazuri este relativ redus.