VIAȚA în TIR - Cum trăiesc doi americani în camion, în condiții de LUX pe 4 roți - VIDEO
Un cuplu din Statele Unite a găsit metoda ideală pentru a avea o locuință în care să aibă parte de tot confortul și, cel mai important, să nu plătească facturi. Cei doi locuiesc într-un camion pe care l-au mobilat cu tot ce au avut nevoie, și astfel se bucură de faptul că muncesc și călătoresc împreună în fiecare zi.
Cei doi americani sunt foarte mulțumiți de alegerea pe care au făcut-o.
În urmă cu câțiva ani, doar soţul lucra ca şofer de camion însă, după ce copiii au crescut, aceştia s-au gândit că ar fi frumos să muncească şi să călătorească împreună. Astfel, soţia a obținut şi ea permisul de conducere, apoi au vândut casa, au adus o parte din lucruri în camion și au pornit la drum.
„După ce am intrat în el am fost aproape șocat. Vreau să spun, să intru și să mă uit la tot, este complet futurist, în comparație cu ceea ce am mai văzut de-a lungul anilor. Adică, este un camion superb. Este frumos, face viața pe drum mai suportabilă și plăcută. Te închizi la sfârșitul nopții și lumea nu mai există. Ne simțim ca acasă. (...) Putem merge oriunde, oricând, și nu contează când ne întoarcem. Acest lucru este extrem de plăcut”, povestește proprietarul.
Cei doi au mărturisit că una din cele mai mari realizări în urma acestei decizii este faptul că au scăpat de stresul cu plata facturilor de la sfârșit de lună. Singura cheltuială pe care o au este alimentarea cu motorină. Și le transmit celor care vor să facă acest pas cî nu vor regreta.