Unde duce pasiunea pentru fitness - A provocat o pană de curent imensă după ce a făcut abdomene pe un stâlp de electricitate
Un chinez a avut o idee specială pentru a-și face antrenamentul zilnic de fitness. El a preferat în locul sălii un stâlp de electricitate pentru a face sesiunea de abdomene de la înălțime, pentru a fi mult mai eficientă. Din nefericire, exercițiile sale au aruncat în întuneric zeci de mii de locuințe. Bărbatul nu a scăpat ușor după incident, fiind arestat de poliție.
Evenimentul s-a petrecut luni seară în Chengdu, capitala provinciei Sihuan, din sud-vestul Chinei.
Un tânăr de 22 de ani a escaladat un stâlp de electricitate pentru a face un scurt antrenament de fitness, uimind oamenii de pe străzi. Într-un videoclip postat pe o rețea de socializare din China, acesta poate fi urmărit cum și-a făcut exercițiile de la o înălțime de peste 10 metri, potrivit shine.cn.
Abdomenele acestuia au costat însă o comunitate întreagă. Scurta sa sesiune de fitness a provocat o întrerupere a curentului electric pentru mii de case din periferia orașului Chengdu. Localnicii au rămas în întuneric și pentru că poliția a ordonat furnizorului local de energie suspendarea temporară a energiei electrice.
După patru ore de negocieri, bărbatul a coborât de pe stâlp și a fost reținut de poliție sub acuzația de punere în pericol a siguranței publice. Potrivit oficialilor, tânărul ar fi recurs la acest gest în urma unui conflict acasă.
Imaginile au avut cel puțin 1,7 milioane de vizualizări, iar mulți dintre internauți nu au fost amuzați de întâmplare.