Trotinetele electrice, pericol pe șosele. 13 persoane au murit și peste 200 au fost rănite grav în accidente cu trotinete
Utilizatorii de trotinete electrice sunt considerați de șoferi cei mai iresponsabili participanți la trafic. Potrivit studiilor, cei care merg pe trotinete au o viteza prea mare și nu se asigură atunci când schimbă direcția de mers. Rezultatul, numărul accidentelor grave în care au fost implicați aceștia a crescut de aproape 20 de ori în 4 ani.
Fenomenul trotinetelor a luat amploare și nu există stradă sau zonă din Capitală unde să nu le vedem. Avem și o lege pentru cei care se deplasează cu aceste mijloace de transport. Însă majoritatea nu o cunosc, iar în România, în ultimii patru ani, 13 persoane şi-au pierdut viaţa și peste 200 au fost rănite grav, avertizează Poliția Română.
Legea spune că trotinetele au voie doar pe pistele special amenajate, iar circulația lor este interzisă pe trotuar.
Conform legii, trotinetele electrice ar trebui să aibă viteza cuprinsă 6 și 25 de kilometri pe oră. Însă sunt unele care au o viteză și de 50 de km/oră.
Faptul că mulți nu cunosc legea duce la conflicte în trafic între șoferi și cei care se deplasează cu trotinete electrice. 70% dintre respondenții unui studiu susțin că utilizatorii de trotinete sunt cei mai iresponsabili în trafic.
Pe de altă parte, studiul mai arată că cei chestionați îi consideră cei mai responsabili pe șoferii de mijloace de transport în comun.