Tragedia de la Crevedia, aproape să se repete în Curtea de Argeș. O țeavă spartă de gaze a speriat un cartier întreg
O țeavă de gază, avariată de muncitorii de la asfaltare, a pus pe în alarmă un întreg cartier din Curtea de Argeș. Pompierii au reușit să evite în ultimul moment o nouă tragedie ca cea de la Crevedia.
Pompierii intervin, miercuri dimineaţă, pentru izolarea unei zone de pe strada Luncilor din municipiul Curtea de Argeş, unde au fost semnalate scurgeri de gaze de la o conductă avariată. Zona a fost izolată, însă nu a fost nevoie la locuitorii să fie evacuaţi.
Conducta de alimentare cu gaz natural de pe strada Luncilor a fost avariată în urma unor lucrări care au loc în zonă. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii care au izolat zona, dar şi echipaje de la firma care distribuie gaz natural.
”La locul solicitării este prezint un echipaj al distribuitorului de gaze, care a oprit alimentarea pe respectiva conductă”, a transmis ISU Argeş.
În urma evenimentului nu au existat persoane rănite şi nu a fost nevoie ca locuitorii de pe stradă să fie evacuaţi.