MENIU

Termocentrala Mintia, vândută la licitație publică unui mare producător mondial de energie

Termocentrala Mintia

Termocentrala Mintia, deținută de Complexului Energetic Hunedoara SA, a fost cumpărată, prin licitație publică, de către Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producător global de energie, a anunțat Prefectura Hunedoara.

Licitația a avut loc vineri, iar tranzacția, în valoare de 91.236.832 euro, fără TVA, este considerată una dintre cele mai importante pentru sectorul energetic românesc și totodată una dintre cele mai mari tranzacții din insolvență din ultimii ani din România.

 

Având în vedere specificul activului, ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus anumite condiții investitorului cu scopul de a relansa producția de energie în Mintia. Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz și energie regenerabilă.

„Promisiunea guvernului condus de Nicolae Ionel Ciucă a fost respectată! Ne-am îndeplinit obiectivul de deschide sistemul hunedorean de producere a energiei și de a păstra Mintia pe harta energetică a României” a declarat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian. Potrivit investitorilor, sumele prevăzute pentru modernizarea și dezvoltarea centralei Mintia în următorii ani se vor ridica la peste 1 miliard de euro și vor include dezvoltarea capacității de producție și în același timp adaptarea la noile standarde europene pentru trecerea de la producția de energie electrică din surse regenerabile," a transmis Prefectura.