Sprâncene creion. O nouă modă face ravagii în saloanele de cosmetică. Ai curaj s-o încerci?
Credeai că le-ai văzut pe toate? Ei bine, o nouă modă face ravagii printre fashioniste: pensatul creion. Sute de sprâncene au ajuns deja victime ale acestui trend, iar lucrurile nu par să se oprească aici!
După sprâncenele fermoar, căpşună sau cele "împreunate", reţelele de socializare au fost luate cu asalt de sprânenele creion. Mă rog, sprânceana creion. Pentru că numai una trebuie să fie în trend, şi nu amândouă. În orice caz, nu amândouă odată!
În ciuda aşteptărilor, nu este vorba despre acele sprâncene creionate, conturate, definite în culoare, ci despre sprâncenele pensate şi pictate în forma unui creion. Cu cât mai mici, cu atât mai bine! Până la urmă, detaliile fac diferenţa, nu?!
Sprânceana buclucaşă a luat naştere din mâna unui beauty blogger din Statele Unite, Huda Kattan. La cei 34 de ani, Huda este, se pare, un makeup artist apreciat pe reţelele de socializare.
Urmăreşte în GALERIA FOTO imagini care nu mai au nevoie de niciun comentariu!