MENIU

Ședință secretă după scandalul violent dintre parlamentari - Sancțiunea unui deputat AUR va fi judecată pe ascuns

Scandal în Parlament

Ședință secretă în Parlament: Deputații vor avea o ședință de plen departe de ochii publicului, săptămâna viitoare. Ei vor dezbate contestația depusă de către deputatul AUR Dan Tanasă la sancțiunea care i-a fost aplicată după ce s-a certat cu deputații USR PLUS Dan Moșteanu și Silviu Dehelean. Scandalul a pornit de la desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție. 

Ședința secretă ar putea avea loc miercuri.

Incidentul a fost provocat de deputatul AUR Dan Tănasă, care a făcut mai multe comentarii, cu voce tare, în timpul declarației de presă a ministrului Justiției, Stelian Ion, pe tema desființării SIIJ.

Mai mulți parlamentari din partidul lui Dan Barna l-au interpelat, iar deputatul AUR a fost la un pas să se ia la bătaie cu colegul său de la USR, Silviu Dehelean.

”Băi păduche, dispari! Îți ordon să dispari!“, i-a strigat Tanasă.

Deputatul AUR - Dan Tanasă a fost sancționat cu avertisment scris, după ce acesta a adresat cuvinte şi expresii "care contravin demnităţii şi onoarei funcţiei de deputat" unor colegi din Parlament.
 
Comisia juridică a decis, în urma sesizării deputaților USR-PLUS, că modul în care s-a purtat Dan Tănasă este încadrat în categoria abateri disciplinare şi a propus aplicarea sancţiunii cu avertisment scris. La recomandarea Comisiei Juridice, Biroul Permanent al Camerei Deputaților l-a sancționat cu avertisment în scris pe deputatul AUR.
 
Mai multe articole despre:
sedinta parlament aur