Război în Ucraina - Ziua 350 - Trupele ruse avansează lent în estul țării. Kievul solicită noi transporturi cu armament
Armata ucraineană încearcă să protejeze localităţile aflate pe linia frontului pentu a opri avansul ruşilor. Armata rusă face mici progrese, însă înregistrează pierderi uriaşe. Rapoartele ucrainene estimează că peste 1000 de militari ruşi ar fi murit într-o singură zi, cei mai mulţi de la începutul invaziei. Ruşii estimează că peste 6500 de militari ucraineni au fost lichidaţi într-o săptămână.
UPDATE 00.00 - Președintele francez Emmanuel Macron i-a spus omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Paris, că Franța este „hotărâtă” să conducă Ucraina spre victorie în războiul său împotriva Rusiei.
„Suntem alături de Ucraina, hotărâți să o conducem spre victorie”, a spus Macron. „Ucraina poate conta pe Franța și pe aliații săi pentru a câștiga războiul, Rusia nu trebuie să câștige și nu va câștiga războiul.”, a spus liderul francez.
UPDATE 23.00 - „Ucraina își va „intensifica diplomația” în ceea ce privește cererea de avioane Eurofighter Typhoon, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei conferințe de presă comună cu premierul britanic Rishi Sunak, înainte de a călători spre Paris, relatează CNN.
„Încă o dată, am auzit de la domnul prim-ministru dorința de a furniza avioane de luptă și, în mod oficial, a declarat că poate începe pregătirea piloților noștri”, a spus Zelenski în conferința de presă comună de la Lulworth Camp din Dorset, Anglia. „Când vine vorba de Typhoon, nu totul depinde doar de decizia Marii Britanii”.
UPDATE 22:09 - Rusia promite un „răspuns” dacă Londra trimite avioane în Ucraina.
Ambasada Rusiei în Marea Britanie a promis miercuri un "răspuns" în cazul în care Londra decide să trimită avioane de luptă în Ucraina, aşa cum a cerut preşedintele Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Marea Britanie, relatează AFP.
"Aş dori să reamintesc oficialilor de la Londra: într-un astfel de scenariu, rezultatul sângeros al următoarei runde de escaladare va fi asupra conştiinţei dumneavoastră, împreună cu consecinţele militare şi politice pentru continentul european şi întreaga lume", a precizat ambasada, citată de agenţiile de presă ruse. "Rusia va găsi un răspuns la orice măsură ostilă", a adăugat sursa citată.
UPDATE 21.00 - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că premierul britanic Rishi Sunak şi-a exprimat dorinţa de a furniza Ucrainei avioane de luptă, în timp ce acesta a anunţat că Marea Britanie va începe să antreneze piloţi ucraineni, relatează Reuters.
"Am auzit de la domnul prim-ministru dorinţa de a oferi avioane de luptă şi oficial a declarat că poate începe antrenarea piloţilor noştri", a spus Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic.
UPDATE 19:00 - Primul batalion de tancuri Leopard 2 ar putea ajunge în Ucraina în martie-aprilie, afirmă ministrul german al apărării
Partenerii occidentali ar putea furniza Ucrainei primul batalion de tancuri de luptă Leopard 2 în primele trei sau patru luni ale acestui an, a declarat miercuri ministrul german al apărării Boris Pistorius, în timpul unei vizite oficiale în capitala Poloniei, informează Reuters.
UPDATE, ora 11:40 - Pierderile Rusiei de până acum, conform ultimei estimări ale forțelor ucrainene:
- 134.100 soldați (+910 în ultima zi)
- 3.253 tancuri (+8)
- 6.458 blindate de luptă (+15)
- 2.236 sisteme de artilerie (+4)
- 461 lansatoare multiple de rachete
- 1.961 drone (+3)
- 228 sisteme antiaeriene (+1)
- 295 avioane (+1)
- 285 elicoptere (+1)
- 18 nave/ambarcațiuni
UPDATE, ora 10:00 - Sancţiunile occidentale impuse Rusiei au redus în mod semnificativ veniturile statului din petrol şi au redirecţionat zeci de miliarde de dolari spre companiile de shipping şi de rafinare, dintre care unele au legături cu Moscova, arată o analiză Reuters.
UPDATE 03:00 Blinken şi Kuleba poartă discuţii
Într-un apel telefonic, ministrul de externe Dmytro Kuleba a discutat cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken, despre necesitatea trimiterii unui nou ajutor militar şi aplicarea unor noi sancţiuni mai drastice Rusiei.
UPDATE 01:30 Ruşii continuă atacurile în regiunea Sumi
Forţele ruse au atacat şapte comunităţi din Regiunea Sumi, ucigând un civil, a raportat Administraţia Militară a Regiunii Sumi.