PSD face zid în jurul lui Dăncilă. Marele miting a fost anunțat prin SMS
Confruntat cu o "hemoragie" fără precedent în Parlament, PSD se coalizează în jurul premierului Viorica Dăncilă și organizează din scurt un mare miting de susținere a premierului Viorica Dăncilă.
PSD s-a decis să organizeze marele miting pentru susţinerea premierului Viorica Dăncilă pe data de 9 iunie, transmite Realitatea TV.
Membrii PSD au fost informați prin SMS să se pregătească pentru a ieși în stradă ca să o susține pe Viorica Dăncilă, dar și pe cei din conducerea partidului. Urmează ca zilele următoare să fie făcut anunțul de către Liviu Dragnea.
O ședință de partid urmează să aibă loc la finalul săptămânii pentru a oficializa această propunere, pentru că Liviu Dragnea este plecat din țară, într-o vizită oficială la Berna, în cadrul unui eveniment al Consiliului Naţional al Confederaţiei Elveţiene.
PSD speră să aducă la marele miting pro-Dăncilă minim 65.000 de persoane, fiecare sector din Capitală fiind responsabil să vină cu cel puțin 10.000 de oameni.
Partidul social-democrat ia în calcul să organizeze simultan manifestații și în alte orașe din țară.