VIDEO LIVE - Protest absurd în Piața Universității - Peste 120 de oameni scandează împotriva purtării măstii de protecție
Protest în Piața Universității. Peste 120 de oameni sunt prezenți. Aceștia nu păstrează distanțarea și nici nu poartă măști de protecție.
Protest în Piața Universității din partea celor care sunt împotriva măsurilor de protecție pentru coronavirus. Protestatarii intonează imnul național, au steaguri, scandează împotriva purtării măștii de protecție. Printre protestatari se numără chiar și un preot. Protestatarii s-au mobilizat pe un grup de Facebook și au venit chiar și din provincie.
"Dupa cum stiti, in mediul online au fost organizate mai multe evenimente, atat in piata Universitatii cat si in Piata Victoriei. Colegii mei, in momentul in care limita de persoane a fost atinsa, de 100 de persoane, au fost nevoiti sa aduca la cunostinta participantilor si organizatorilor prevederile in vigoare.
Este foarte important ca oamenii sa manifeste intelegere fata de aceste masuri. Noi vom fi prezenti in zona in care vor avea loc aceste activitati.
Masurile prevazute de lege sunt cele contraventionale, nerespectarea regulilor de protectie sanitara intra in sfera contraventionala. Colegii vor legitima persoanele care vor ignora regulile si au posibilitatea sa dea sanctiuni contraventionale. Nu aplicarea sanctiunilor reprezinta un scop in sine cat constientizarea. Sanctiunile variaza in functie de fiecare fapta in parte", a declarat Georgian Enache, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei.
Un protest anunţat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) se desfăşoară sâmbătă în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Universităţii, copreşedintele formaţiunii, George Simion, afirmând că manifestanţii cer "inclusiv revenirea la dreptul de protest" care "a fost anulat în pandemie" şi acuzând actuala putere de "represiune politică împotriva partidelor din afara Parlamentului".
"Este un protest spontan maraton, am adus acest autocar care a mers o lună şi jumătate prin ţară. Am suferit multă represiune din partea forţelor de ordine, am luat amenzi de peste 20.000 de lei şi luptăm pentru libertatea noastră, inclusiv pentru revenirea la dreptul de protest. Dreptul de protest a fost anulat în această pandemie şi cerem toţi aceşti oameni, aproape 1.000 până în momentul acesta, dar poate vor mai veni, revenirea la dreptul de protest şi la drepturile omului care au fost suspendate pe perioada pandemiei", a declarat, pentru AGERPRES, George Simion.
El a adăugat că are zece revendicări concrete, "de la demiterea ministrului Transporturilor pentru accidentul pe care l-a provocat, până la anchetarea tuturor achiziţiilor făcute în timpul pandemiei".
"Vrem ca şcolile să-şi desfăşoare activitatea în mod normal, nu există online în momentul ăsta în România, este doar o farsă şi credem că acest protest va dura oricât de mult, până ne sunt îndeplinite revendicările", a afirmat liderul AUR.
Pe un fond muzical patriotic, manifestaţii prezenţi în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Universităţii poartă pancarte cu înscrisuri anti-guvernamentale şi flutură steaguri tricolore.
Iată ce anunță pe un site de socializare organizatorii protestului:
”ATENȚIE! Mitingul lansat de Starea de Libertate din 19 septembrie se desfășoară în Piața Universității. Nu avem nicio legătură cu alte mișcări de protest desfășurate în alte zone.
Pe 19 septembrie copiii noștri vor fi deja în cușcă și cu botniță.
Aceasta NU este educație liberă. Este o reeducare forțată a tinerelor generații. Reeducare de tip comunist sau nazist. Copiii sunt dresați și condiționați ca animalele. Acesta este noul program ȘCOALA ALTFEL: ÎN CUȘCĂ ȘI CU BOTNIȚĂ! Practic se reînființează ȘCOLILE DE CORECȚIE, unde copiii sunt tratați ca delincvenți minori.
Cum poți să înveți la materia ”Educație civică” despre drepturile și libertățile cetățenești când te afli într-o cușcă școlară? Cum poți să înveți la Istorie despre Revoluția Franceză sau Declarația de Independență a SUA, când ai masca de figură, ca sclavii pe plantație? Ce vor înțelege acești copii despre valorile libertății și dreptății, când ei vor fi îngrădiți îngrozitor, în timp ce le învață?
CEREM ANULAREA RESTRICȚIILOR ABERANTE ȘI A EDUCAȚIEI ONLINE!
Nu există studii sau probe științifice privind riscurile SarsCov2 asupra copiilor, nici privind transmiterea, nici privind efectele letale. Dimpotrivă, după 6 luni de așa zisă pandemie se constată că impactul Covid la copii este insignifiant. AUTORITĂȚILE SĂ ARATE CARE E BAZA ȘTIINȚIFICĂ A RESTRICȚIILOR DIN ȘCOLI! Autoritățile nu au nicio justificare medicală ca să închidă educația în cuști de plexiglas și să impună măști copiilor, 5-6 ore pe zi. Cele câteva cazuri grave de copii bolnavi, extrase din context și prezentate de presă, sunt manipulări ordinare.
Mișcarea și exercițiile cu mingea de la Educație Fizică nu transmit viruși, ci aduc sănătate. Părinții nu pot răspunde ca medici sau juriști pentru starea de sănătate a copiilor, pe baza unei declarații semnate.
Ne opunem ferm acestui program de alienare și traumatizare a copiilor, pe care noi îl numim: ȘCOALA ALTFEL – ÎN CUȘCĂ ȘI CU BOTNIȚĂ! Gata cu mascarada! Opriți detenția din școli! Stop traumatizării și alienării copiilor! VREM EDUCAȚIE LIBERĂ, NU REEDUCARE FORȚATĂ! Cei nemulțumiți de prima săptămână de școală, veniți în Piața Universității, în 19 septembrie, pentru Eliberarea Educației.
Programul derulării mitingului va fi anunțat cu 48 de ore înainte”, se anunță pe pagina de Facebook dedicat evenimentului ”Școala Altfel: În cușcă și cu botniță! Vrem educație LIBERĂ, nu reeducare FORȚATĂ!”. Protestul este programat la ora 16.00.