MENIU

Primăvara, anotimpul preferat de gastrită - 5 pansamente gastrice naturale

Dureri abdominale, indigestie, balonare, greaţă sau chiar vărsături? Cel mai probabil aveţi probleme cu stomacul şi suferiţi de gastrită! Şi pentru că această afecţiune se manifestă mai puternic primăvara, iată câteva remedii naturiste care vă vor alina durerile.

Sucul de cartofi. Când mucoasa stomacului este iritată, sucul proaspăt de cartofi este un pansament gastric foarte bun, datorită efectului antiseptic şi calmant. Trei pahare cu suc proaspăt de cartofi pe zi (câte 100 ml porţia) cicatrizează leziunile mucoasei stomacului. Această cură se poate face perioade îndelungate de timp. Sucul se prepară din cartofi cruzi, necurăţaţi de coajă, care se spală bine şi se dau pe răzătoare, apoi se storc. Prima porţie de suc se bea dimineaţa, pe stomacul gol, după care bolnavul trebuie să stea culcat o jumătate de oră. Sucul rămas se consumă cu 15 minute înaintea dejunului şi cinei.

Florile de salcâm. În terapia afecţiunilor gastrice sunt folosite inflorescenţele salcâmului, care combat aciditatea gastrică şi senzaţia de arsură. Infuzia se prepară din două linguriţe de flori şi dintr-o cană cu apă clocotită. Pentru a-ţi redobândi confortul gastric, şi în cazul gastritelor hiperacide, şi în cazul ulcerului gastric sau duodenal, sunt indicate câte două căni cu ceai pe zi, între mese, în cure de lungă durată.

Zmeurul. Infuzia preparată din frunze de zmeur este astringentă şi are proprietatea de a reduce aciditatea stomacului, fiind recomandată în tratamentul gastritei hiperacide. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă cu frunze de zmeur şi dintr-o cană cu apă clocotită. Timp de două săptămâni, cât durează tratamentul, se administrează câte o cană pe zi, după mesele principale.

Sunătoarea. Cura cu sunătoare se face cu infuzie, cu ulei sau cu sirop. În cazul gastritei şi ulcerului, uleiul de sunătoare face minuni. Acesta se administrează dimineaţa, pe stomacul gol (o lingură) şi seara, aceeaşi doză. Terapeuţii au constatat că acest remediu neutralizează în scurt timp aciditatea gastrică, protejând astfel mucoasa stomacului, dar tratamentul trebuie urmat şase săptămâni, conform adevarul.ro.

Lemnul dulce. Principiile active din lemnul dulce sunt antiinflamatoare excelente şi ajută la refacerea mucoasei gastrice, care protejează pereţii stomacului de eroziunea acizilor. Se ia câte o linguriţă de tinctură de lemn dulce diluată în 250 ml de apă, de patru ori pe zi.

Mai multe articole despre:
flori remedii gastrită