MENIU

Peste 85.000 de români au mers la vaccinare în ultimele 24 de ore. Câte doze de Johnson&Jonhnson au fost administrate

Vaccinare Romania/sursa foto: Octav Ganea, INQUAM

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 85.604 doze de vaccin, dintre care 70.093 - Pfizer, 6.972 - Moderna, 8.494 - AstraZeneca şi 45 - Johnson&Johnson, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Conform unui comunicat al CNCAV transmis marţi AGERPRES, 32.629 persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 52.975 persoane au trecut prin rapel.

De la începutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 5.493.913 de doze unui număr de 3.411.328 de persoane, dintre care 1.328.743 au primit o doză şi 2.082.585 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 41 de reacţii adverse - 6 de tip local şi 35 de tip general.

De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 14.319 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca - 1.535 de tip local şi 12.784 de tip general. CNCAV menţionează că 145 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Mai multe articole despre: