PEDEPSE uriașe pentru persoanele care MALTRATEAZĂ cai! Două incidente șocante de la Iași și Suceava, virale pe internet
Un șofer din Iași i-a lăsat cu gura căscată pe ceilalți participanți la trafic. Acesta a fost surprins în timp ce se deplasa cu o camionetă, iar în spate transporta un cal care nu era securizat în niciun fel. Autoritățile au aflat de această întâmplare, iar bărbatul riscă sancțiuni uriașe. Iar, în Suceava, un bărbat care a maltrat un cal în urmă cu 2 ani, a fost condamnat la închisoare.
Bărbatul a fost filmat și pus pe rețelele de socializare, după ce ceilalți șoferi au observat riscul la care a fost supus animalul, dar și oamenii din apropiere.
În imagini se poate observa cum calul se dezechilibrează și încearcă să rămână în picioare, în timp ce camioneta merge pe un drum în rampă.
Iar în Suceava, bărbatul care a maltrat un cal a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Este unul din primii români care este pedepsit pentru chinuirea unui animal. Descoperirea a fost făcută după ce individul a fost filmat pe ascuns de un copil și pus pe rețelele sociale.
Poliția s-a sesizat, iar un echipaj s-a deplasat la locuința proprietarului, unde a fost găsit animalul rănit. Toți caii din gospodărie au fost luați și au primit îngrijiri medicale. De abia după doi ani, bărbatul anchetat în mai multe dosare penale, și-a primit pedeapsa.