MENIU

Pedepse mai aspre pentru cei care agresează pădurarii - proiect depus de ministrul Mediului în Parlament

Tanczos Barna. Foto: captură Facebook

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a depus în Parlament, în calitate de senator, un proiect de lege care prevede că personalul silvic va fi inclus, alături de poliţişti şi jandarmi, în categoria celor protejați, iar ultrajul în cazul lor să fie sancționat cu pedepse sporite. 

”Am luat decizia de a depune proiectul de lege împreună cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură - Silva, în cadrul întâlnirii din 21 aprilie. Această modificare legislativă va conduce, alături de dotarea corespunzătoare a personalului de teren, la descurajarea actelor de agresiune asupra silvicultorilor. Aproape fără excepţie, toate actele de ultraj au loc în situaţii în care personalul silvic intervine în numele statului, pentru prevenirea infracţiunilor la regimul silvic. Este datoria noastră să ne asigurăm că aceşti oameni, aflaţi în linia întâi în lupta cu hoţii de lemne, se bucură de statutul şi protecţia cuvenite”, a transmis Tanczos Barna în mesajul postat pe pagina de Facebook a instituției. 

Ministrul amintește că, în ultimii ani, şase pădurari au fost omorâţi de hoţii de lemn, iar peste 700 de silvicultori au fost atacaţi de infractori, suferind agresiuni şi vătămări corporale grave, ameninţări cu moartea, precum şi distrugerea unor bunuri (autovehicule, locuinţe, anexe gospodăreşti).

”Înăsprirea regimului sancţionator pentru ultrajul săvârşit împotriva personalului silvic va conduce, pe termen scurt, la descurajarea actelor de agresiune la adresa autorităţii statului, permiţând personalului de specialitate silvică să-şi îndeplinească atribuţiile într-un cadru mai sigur, iar pe termen lung, va contribui la scăderea infracţionalităţii la regimul silvic”, a explicat Tanczos Barna.

Potrivit proiectului depus, în cazul săvârşirii faptelor reglementate în alineatele (1)-(3) din articolul 257 Cod penal asupra personalului silvic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, pedepsele prevăzute de lege vor fi majorate cu jumătate.