MENIU

Patru turiști încătușați de jandarmi la Mamaia - Care a fost motivul scandalului

Patru turişti din Craiova, aflaţi duminică pe terasa unui hotel din Mamaia, au fost încătuşaţi şi duşi la Poliţie, în urma unei altercaţii pe care au avut-o cu administratorul şi agentul de pază al unităţii turistice, atunci când aceştia le-au cerut să oprească muzica pe care o ascultau la intensitate ridicată, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Cele patru persoane au fost încătuşate pentru că se manifestau recalcitrant şi au refuzat să se legitimeze.

"Astăzi, în jurul orei 15,30, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi despre faptul că pe terasa unui hotel ar fi avut loc o altercaţie între 4 turişti şi administratorul, precum şi agentul de pază, ca urmare a faptului că primii ar fi fost deranjaţi de solicitarea de a opri muzica, aceasta fiind la o intensitate ridicată. La faţa locului au ajuns jandarmi din cadrul G.M.J. Constanţa care au procedat la încătuşarea turiştilor, întrucât se manifestau recalcitrant şi au refuzat să se legitimeze, ulterior fiind conduşi la sediul poliţiei pentru stabilirea identităţii acestora", a menţionat IPJ.

Conform sursei citate, persoanele respective au fost identificate, fiind vorba despre patru bărbaţi din Craiova, cu vârstele cuprinse între 28 şi 38 de ani.

Poliţiştii efectuează cercetări, în acest caz, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. 

Mai multe articole despre: