Noi AMENZI pentru șoferii care parchează neregulamentar în Sectorul 5. Cât vor costa ridicarea și depozitarea autoturismelor
Consiliul Local al Sectorului 5 a aprobat, miercuri, noile tarife de ridicare, transport și depozitare a mașinilor parcate neregulamentar.
Noile tarife au fost aprobate cu 20 de voturi ”pentru”, 6 abţineri şi unul împotrivă.
Tarifele de ridicare sunt de:
- 100 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone, inclusiv;
- 150 lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste cinci tone.
Tarifele de transport sunt de:
- 100 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone, inclusiv;
- 150 lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste cinci tone.
Tarifele de depozitare se stabilesc în funcţie de perioada de staţionare a vehiculului în depozit. În momentul depozitării efective, se percepe un tarif de 100 de lei pentru 24 de ore, iar după această perioadă, în funcţie de timpul de depozitare, câte 50 de lei pentru fiecare zi de staţionare în depozit.
Contravaloarea operaţiunii de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore, începând cu data şi ora depozitării, nefracţionat.
Plata tarifelor de ridicare, transport şi depozitare se efectuează către Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti, prin instrumente electronice de plată. La plata tuturor tarifelor se percepe TVA.
Activitățile de ridicare, transport, depozitare şi restituire a vehiculelor sunt efectuate de către Poliţia locală sau de către persoane special desemnate, conform prevederilor legale.
Agenţii constatatori vor efectua fotografii sau înregistrări video, cu zona în care este staţionat autovehiculul. Nu vor fi ridicate vehiculele în cazul în care în interiorul acestora este vizibilă prezenţa unei persoane.
În cazul în care proprietarul maşinii se prezintă în timpul operaţiunii de ridicare, înainte ca autospeciala să fie pusă în mişcare, acesta va fi sancţionat pentru abaterea săvârşită şi va achita tariful de ridicare, urmând să îi fie eliberat vehiculul, la locul constatării.
Perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate este de şase luni, exceptând situaţia în care proprietarul depune cerere de renunţare a dreptului asupra bunului. Restituirea vehiculului se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal şi doar după achitarea tarifelor aferente.
"Ţinând cont de faptul că staţionarea neregulamentară autovehiculelor pe partea carosabilă sau în alte locuri interzise este tot mai frecvent întâlnită pe domeniul public aflat pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 5, iar consecinţele sunt suportate zilnic atât de către participanţii la trafic cât şi de ceilalţi cetăţeni, sunt impetuos necesare măsuri pentru sancţionarea celor care încalcă normele legale, inclusiv prin ridicarea autovehiculelor care constituie adevărate obstacole pentru circulaţia rutieră şi pietonală, generând un potenţial pericol de accidentare", prevede raportul de specialitate, citat de Agerpres.