MENIU

Noapte albă pentru sinistrații din Galați

În judeţul Galaţi s-a dezlănţuit potopul. Peste 600 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi să fugă din calea apelor învolburate. Cele mai multe persoane evacuate au fost în Pechea şi Slobozia Conachi. Oamenii sunt distruşi. Abia reuşiseră să-şi refacă locuinţele după inundaţiile catastrofale din 2013, care le-au luat aproape tot. Acum nu ştiu dacă vor reuşi să o ia din nou de la capăt.

Este jale la Pechea. Mulţi localnici au fugit din calea apelor doar cu hainele de pe ei. Unii au mers la rude. Alţii s-au refugiat îna sala de sport din localitate.Oamenii au dormit pe jos, pe saltele. Alţii au ales să rămână acasă şi să încerce să-şi scoată apa din gospodării ajutaţi de motopompe.

Trei sute de pompieri, jandarmi, militari, poliţişti şi voluntari au acționat toată noaptea  pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor, în judeţul Galaţi, DN24 D fiind repus în circulaţie, în timp ce DN25, pe sectorul Vameş - T. Vladimirescu, rămâne în continuare blocat.

Potrivit datelor Prefecturii Galaţi, în comuna Cuza Vodă sunt peste o sută de case inundate, apa ajungând la un nivel de peste un metru.

În ceea ce priveşte situaţia din comuna Slobozia Conachi a fost spart controlat un dig de către lucrătorii ISU şi ai Apelor Române pentru evacuarea apei care a afectat 150 de gospodării, 28 de case fiind inundate.    

Totodată, în comunele Slobozia Conachi şi Cuza Vodă au fost trimişi să intervină 50 de militari din Garizoana Galaţi.     

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi a mai declarat că DN 25, în localitatea Vameş, a fost blocat din cauza inundaţiilor, iar staţia de pompare nu poate face faţă volumului mare de apă din zonă.

De asemenea, DN 24 D este impracticabil în zona localităţii Băleni, DJ 251 este inundat la Pechea, precum şi DJ 255 la Rediu. 

Iniţial, autorităţile au evacuat aproximativ 250 de persoane, toate din comuna gălăţeană Pechea.

 

 

Mai multe articole despre:
null