Miron Mitrea, la Realitatea PLUS: ”Frica de căderea economiei ar trebui să ne trimită la muncă”
Consultantul politic Miron Mitrea a comentat, în emisiunea ”Culisele puterii”, de la Realitatea PLUS, modul în care se vor relansa activitățile pe piața muncii după data de 15 mai.
Întrebat dacă se va redesena economia, fostul politician a fost de părere că teama de foamen e mai puternică decât frica de virus.
”E foarte greu de spus cât ne-am speriat de tare. Toate măsurile se vor putea lua într-o balanță extrem de fină. Nu știu cât de teamă ne e nouă de covid, dar sigur e teamă de foame. Frica de căderea economiei ar trebui să ne trimită la muncă. Aștept să văd care sunt planurile”, a spus Miron Mitrea.
Referitor la oamenii care au plecat la muncă în afara țării în plină pandemie, acesta este de părere că autoritățile din România nu au negociat deloc forța de muncă trimisă peste hotare.
”Noi am fost neatenți, neglijenți. Nu am negociat. Nu cunosc nicio negociere, dacă tot trimitem forță de muncă, dacă tot încalci normele pe care le-ai dat prin ordonanțe, măcar economia câștigă ceva? În afară de perioada cât lucrează afară muncitorii români, ei tot aici se întorc. Ei plătesc impozite acolo și beneficiază de asigurări aici. Asta mă așteptam să negocieze. (...) Ei au făcut rost de mână de lucru ieftină”, a mai spus Miron Mitrea la Realitatea PLUS.
Cât privește eventuala prelungire a stării de urgență și dacă vor mai avea loc alegerile locale în acest an, consultantul politic a explicat că legea prevede amânarea cu șase luni a unui scrutin electoral în astfel de perioade.
”Președintele ne-a spus că începând din 15 mai vom circula cu mască pe figură, dar nu a spus dacă se va prelungi starea de urgență. Starea de urgență poate continua. Hai să fim serioși, calcule politice se fac din prima până în ultima secundă. Vorbim despre un calcul rece. Politicienii fac calcule reci. Vedem dacă va fi sau nu stare de urgență, ei își doresc asta, că e mai ușor de guvernat. Dar nu cred că mai trece prin Parlament o stare de urgență.
Eu nu văd liniște. Dacă PNL și PSD nu au reușit să se așeze la masă pe timpul crizei, nu se vor înțelege. Ce să le spun oamenilor, că după criză va fi o horă a bucuriei? Nu... În toamnă va fi un război, PSD va spune: uite ce prost ați gestionat epidemia, PNL va spune: da, dar nu ne-ați lăsat măști când ați plecat”, a mai punctat Miron Mitrea.
Consultantul politic a numit și la rubrica emisiunii ”Premiantul săptămânii, în persoana lui Adrian Streinu Cercel pentru eleganța cu care a plecat din funcție spunând că orice ministru poate să lucreze cu cine dorește, iar la ”Repetentul săptămânii”, pe ministrul Muncii, pentru declarația legată de muncitorii plecați în Germania.