MENIU

Ministerul Sănătății, amendat cu 5000 de lei de Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Ministerul Sănătății a fost amendat de către Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 5.000 de lei, deoarece nu a stabilit criterii obiective și transparente privind declararea persoanelor cu deficiențe auditive ca inapte pentru obținerea permisului de conducere auto, în contextul în care a mai primit în 2014 o amendă de 2.000 de lei pentru aceeași problemă.

"Am primit o petiție de la o organizație, care arăta că prevederile referitoare la persoanele care nu pot conduce o mașină și au deficiențe auditive nu sunt foarte clare. Noi, în momentul respectiv, am constatat discriminarea, am aplicat o amendă de 2.000 de lei și am formulat o recomandare către Ministerul Sănătății să elaboreze niște ghiduri, niște prevederi foarte clare, prin care să stabilească ce înseamnă deficiență auditivă. În momentul de față, fiecare medic ORL-ist interpretează într-un mod propriu interdicția ca o persoană care nu aude să nu conducă, dar sunt persoane care au auz într-un anume procent, iar legea nu prevede clar cine poate să conducă o mașină și cine nu. Pentru faptul că ministerul de atât timp nu a fost în stare să rezolve această problemă, am hotărât că trebuie să aplicăm o amendă mai mare decât cea anterioară, ca să mobilizăm ministerul să rezolve problema", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al CNCD, Istvan Haller.

Decizia a fost luată în ședința de miercuri a Colegiului CNCD, cu opt voturi.

"Lipsa unor criterii obiective și transparente privind declararea persoanelor cu deficiențe auditive ca inapte pentru obținerea permisului de conducere auto reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. 1 și art. 10 lit. b) și lit. h) din O.G. nr. 137/ 2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. S-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 5.000 lei pentru Ministerul Sănătății, ținând cont și de faptul că nu au fost luate măsurile necesare pentru eliminarea situației de discriminare, deși primiseră deja o amendă de 2.000 lei", a informat CNCD prin intermediul unui comunicat.