MENIU

Jandarm filmat când lovește cu piciorul un tânăr, după ce îi verifică actele

Jandarm filmat când lovește cu piciorul un tânăr, după ce îi verifică actele

Duminică după amiază, pe o stradă din municipiul Brăila, un jandarm a fost filmat de o femeie în timp ce lovește cu piciorul un tânăr. 

În filmul postat pe YouTube se observă un polițist, un jandarm și un tânăr, major, cu o bicicletă. Polițistul și jandarmul făceau parte dintr-o patrulă mixtă, care verifica respectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 4 privind circulația pe drumurile publice. Cei trei poartă o discuție, la un moment dat, oamenii legii verifică un document, posibil, o declarație pe propria răspundere privind circulația în zonele publice conform Ordonanței Militare nr.4. La final, când a fost lăsat să plece tânărul a fost lovit cu piciorul de jandarm.

"Și dacă era altul mai dădeai în el?", spune revoltată femeia, care a filmat de la fereastra apartamentului incidentul.

Se pare că tânărul ar fi solicitat zilele trecute intervenția ambulanței, motivând că a luat contact cu o persoană infetată cu COVID-19. Ambulanța SMURD s-a deplasat la acel caz inclusiv cu izoleta, dar nu s-a confirmat.

"Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la modul în a acționat un lucrător din cadrul IJJ BRĂILA, vă comunic faptul că la nivelul inspectoratului a fost constituita o comisie de verificare a acestor aspecte. În termenul cel mai scurt vom reveni și cu alte informații. Cert este că nu tolerăm în niciun caz un comportament abuziv", a declarat locotenent Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila.

Mai multe articole despre:
agresiune jandarmi