Întâlnire importantă între ministrul ucrainean de externe și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken - Ce au discutat cei doi
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, i-a cerut sâmbătă secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, mai multe livrări de arme şi noi sancţiuni împotriva Rusiei. Cei doi oficiali au avut o întâlnire la graniţa cu Polonia, informează EFE.
Pe fondul unor măsuri de securitate stricte, Blinken şi Kuleba au purtat discuţii într-un cort de la graniţă, pe unde treceau şi refugiaţii, majoritatea femei şi copii, cu bunurile lor în bagaje cu rotile şi rucsacuri, scrie Reuters.
''Sper că ucrainenii pot vedea un semnal clar că prietenii noştri ne susţin la propriu'', a spus Kuleba, potrivit agenţiei poloneze de presă PAP.
Kuleba a calificat drept "frustrant" refuzul NATO de a declara o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, aşa cum a cerut preşedintele ţării, Volodimir Zelenski.
De asemenea, el a declarat că nu a văzut niciun progres în negocierile cu Rusia, deşi consideră că acestea ar trebui să continue, ceea ce este de aşteptat să se întâmple luni.
Întâlnirea dintre Kuleba şi Blinken a urmat vizitei secretarului de stat al SUA la mai multe puncte de frontieră din Polonia.
Şeful diplomaţiei americane s-a întâlnit cu prim-ministrul Mateusz Morawiecki în oraşul Rzeszow, în sudul ţării, unde amândoi au convenit să consolideze flancul estic al NATO, după care a avut o întâlnire cu omologul său polonez, Zbigniew Rau.
Secretarul de stat a anunţat decizia Washingtonului de a dona ajutoare umanitare în valoare de 2,75 miliarde de dolari pentru refugiaţii din Ucraina şi Polonia, pe care a lăudat-o pentru ''leadershipul şi rapiditatea cu care a răspuns la criza umanitară'' declanşată de ''invazia Ucrainei''.
Polonia a primit deja peste 800.000 de refugiaţi din Ucraina, dintre care 106.000 au sosit în ultimele 24 de ore.
Blinken a sosit în Polonia de la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu vineri miniştrii de externe din NATO, G7 şi UE pentru a discuta despre eforturile Occidentului de a descuraja Rusia printr-un program de sancţiuni dure.