Încă un lider prorus a fost ASASINAT cu un dispozitiv exploziv
Încă un lider prorus dintr-o localitate ucraineană a murit, vineri, în urma unei explozii produse în apropierea mașinii de serviciu în care se afla. Victima, adjunctul șefului poliţiei rutiere din Berdiansk a murit la spital, în urma rănilor.
Administrația rusă a scris pe Twitter că el a fost victima "regimului de la Kiev" și a calificat actul drept "terorism", potrivit Pravda Ucraina.
Ministerul ucrainean al apărării şi serviciul de informaţii al armatei nu au răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta.
Berdiansk, oraş cu o populaţie de circa 100.000, port la Marea Azov, a fost ocupat de forţele ruse în februarie.
Incidentul în urma căruia a murit poliţistul este cel mai recent dintr-o serie - se pare că mai mulţi oficiali pro-ruşi din teritoriile ocupate din Ucraina au fost asasinaţi, menţionează Reuters. Luna aceasta, viceprimarul din Nova Hakovka a fost împuşcat mortal, la el acasă. În iunie, un oficial de rang înalt din regiunea Herson, de asemenea instalat de ruşi, a fost ucis de un automobil-capcană, potrivit Agerpres.