MENIU

ÎCCJ și multe curți de apel din țară vor menţinerea Secției Speciale

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi judecătorii de la cele mai mari curţi de apel din ţară au votat pentru menţinerea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în urma consultării iniţiate de ministrul Cătălin Predoiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție este una dintre instanțele care sunt de acord cu menținerea Secției Speciale.

Și Curtea de Apel București a votat, cu majoritate, în adunarea generală pentru menținerea Secției speciale de investigare a magistraților (SIIJ).

De asemenea, magistrații CAB au stabilit că sunt de acord cu prevederea care le permite să se pensioneze după doar 20 de ani de activitate.

Judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Alba, Curtea de Apel Craiova şi alte instanţe au votat împotriva desfiinţării SIIJ. La fel și procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, Parchetul Curţii de Apel Braşov, Parchetul Curţii de Apel Oradea.

Amintim că Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a trimis o scrisoare tuturor parchetelor şi instanţelor din ţară pentru a consulta magistraţii pe patru teme importante privind justiţia din România: pensionarea anticipată a magistraţilor, trecerea la completuri de apel formate din 3 judecători, noul ciclu temporal de şcolarizare la INM şi dacă se impune desfiinţarea Sectiei de investigare a infracţiunilor din justiţie.

Mai multe articole despre:
predoiu sectia speciala vot